Așa spune mama… Așa face tata…
Deseori auzim afirmațiile: „Copilul este copia mamei”, „Are ochii tatălui” etc. Nu puține sunt remarcile despre faptul că fiica sau fiul copie comportamentul unuia dintre părinți. Se face auzit, de asemenea, și proverbul „Surcica nu sare departe de trunchi…”
Oricare ar fi aceste afirmații, observații sau proverbe, au sau nu au ele explicații genetice, cert este că, în majoritatea absolută a cazurilor, copilul imită comportamentul părinților.
Pentru un copil părintele este prima autoritate. Încă de la o vârstă fragedă el tinde să devină ca mama sau ca tata. Să se comporte ca mama sau ca tata. Să vorbească ca mama sau ca tata. Și nu este de mirare că atunci când aude în casă anumite cuvinte sau vede anumite comportamente, el le va absoarbe ca un burete, le va memora cu ușurință, iar la prima ocazie va încerca să le repete pentru a arăta că spune sau face ceva foarte important, la fel ca mama sau tata. Copilul învață din ceea ce vede și aude. Astfel, observăm copii care reacționează în unele situații exact așa cum o fac părinții. Altfel spus, copiii devin „oglinda” părinților.
Din păcate, deseori se întâmplă ca fiul sau fiica să oglindească nu tocmai comportamente sau obiceiuri din cele care pot fi numite pozitive… Fiind martor al situațiilor când părintele nu-și poate controla mânia și lovește cu pumnul în masă, aruncă un obiect sau strică ceva, copilul va face la fel la un numit moment sau vârstă. Atunci când părintele cere de la copil să se comporte într-un anumit fel, în schimb el personal face altceva, nu face decât să creeze nedumerire, iar copilul imită, învață din ceea ce face sau spune părintele său. De exemplu, copilul va avea lucrurile împrăștiate, dacă mama sau tata uită mereu să le strângă pe ale lor. Copilul certat pentru că nu citește, nu va înțelege nemulțumirea părinților atâta timp cât aceștia, ei înșiși, foarte rar pun mâna pe o carte. La fel se întâmplă și cu cuvintele, uneori chiar necenzurate, pe care copilul le aude în mediul familial – el le utilizează în afara casei cu ușurință, fiindcă a vorbi astfel la el acasă este o normă. În cazul copiilor care abia de înțeleg ce pronunță, se întâmplă ca astfel de exprimări să provoace reacții vesele din partea adulților: „Ați auzit ce a spus?!” Rezultatul veseliei la cuvintele, poate și stâlcite ale copilului, este unul care se face observat foarte repede – copilul începe să repete aceste cuvinte din nou și din nou, fiindcă veselia și râsul adulților care îl înconjoară nu a fost decât o încurajare de a învăța un vocabular vulgar.
Dragi părinți, Telefonul Copilului 116 111 vă îndeamnă să vegheați asupra cuvintelor și faptelor dumneavoastră în prezența copiilor. Sunteți primii și cei mai importanți dascăli din viața lor. Fiecare cuvânt lasă o urmă, fiecare faptă educă o atitudine.
