Stilurile educative parentale reprezintă un aspect crucial al modului în care părinții își cresc și își educă copiii. Aceste stiluri, care variază de la autoritar la permisiv, au un impact puternic asupra dezvoltării emoționale, comportamentale și sociale a copiilor. Stilul educației familiale se referă cu precădere la procesul de influențare pe care îl exercită părinții asupra copiilor. Stilul educativ parental este studiat pentru a diferenția categoriile de practici educative și corespondența cu diferite reacții și comportamente ale copiilor. Privind clasificarea stilurilor parentale, au fost conceptualizate diferite tipuri educative: autoritar (dominant), permisiv (indulgent), democratic, neglijent (neimplicat/indiferent).

Dificultățile de învățare ale copilului sunt mai frecvent descrise ca comportamente prin care copilul nu poate face față solicitărilor și sarcinilor de învățare propuse, care sunt caracteristice vârstei sau clasei în care copilul studiază. Cauzele posibile ale nereușitelor la învățătură pot fi deficiențele parțiale de capacitate. Aceasta înseamnă că unele domenii ale percepției nu sunt dezvoltate corespunzător vârstei.

De fapt, termenul de “regulă” reprezintă o normă în baza la care se desfășoară o activitate, după cum spune atotștiutorul nostru DEX, de unde reiese că pentru ca o activitate să fie cu succes, se respectă anumiți algoritmi de desfășurare a acesteia. Anume acești algoritmi ar fi acele “reguli”, care ne urmăresc pe toți oriunde ne-am afla. În unele apeluri, alți copii, din contra, preferă să li se spună exact ce și când au de făcut, în așa fel, concentrându-se direct pe ceea ce urmează să îndeplinească.