happy-family-spending-time-together
aprilie 26, 2024 by Sofia 0 Comentarii

Stiluri educative parentale

Stilurile educative parentale reprezintă un aspect crucial al modului în care părinții își cresc și își educă copiii. Aceste stiluri, care variază de la autoritar la permisiv, au un impact puternic asupra dezvoltării emoționale, comportamentale și sociale a copiilor. Stilul educației familiale se referă cu precădere la procesul de influențare pe care îl exercită părinții asupra copiilor. Stilul educativ parental este studiat pentru a diferenția categoriile de practici educative și corespondența cu diferite reacții și comportamente ale copiilor. Privind clasificarea stilurilor parentale, au fost conceptualizate diferite tipuri educative: autoritar (dominant), permisiv (indulgent), democratic, neglijent (neimplicat/indiferent).

high-angle-young-girls
septembrie 5, 2023 by Sofia 0 Comentarii

Despre cum vorbim…

În ultima perioadă de timp depunem mult efort ca să putem fi aproape de situaţiile pe care ni le descrieţi în timpul consilierii telefonice şi asta din simplu motiv, ne dorim să vă fim maxim utili. În unele cazuri conştientizăm că nu ne reuşeşte acest lucru, deoarece descrierea situaţiei/problemei este însoţită de exprimări obscene. Însă dincolo de vorbirea necenzurată folosită în discuţie cu noi, ştim că se ascunde persoana TA, posibil supărată, care încearcă prin aceste cuvinte să descarce tensiunea şi nemulţumirea adunate într-o cantitate enormă.
Şi da, un vocabular urât folosit, de cei din jur este înţeles drept lipsa de educaţie sau a celor 7 ani de acasă, însă noi ştim că nu este pe deplin adevărată această judecată. În acest sens, îndemnul nostru este să vorbim frumos, să folosim partea frumoasă a vocabularului nostru, chiar dacă emoţiile negative ne dezechilibrează şi „ne bagă pe limbă” tot felul de exprimări care ustură auzul.

Inspiration
august 29, 2023 by Sofia 0 Comentarii

Dreptul la educaţie

Disciplina copiilor este unul din cele mai sensibile capitole ale muncii unui părinte, deseori este confundată cu pedeapsa. Cu toate acestea, psihologii spun că disciplina este al doilea dar pe care îl poate primi un copil de la părintele său, deoarece primul este, desigur, iubirea.
Ce înseamnă totuşi disciplina? Disciplina înseamnă învăţare, iar acest lucru nu se întâmplă peste noapte ci necesită multă repetiţie, iar scopul principal este să-ţi formezi autocontrolul şi limitele. Anume datorită disciplinei, tu o să-ţi formezi propriile standarte de care o să ai nevoie toată viaţa.

portrait-sad-girl-with-parents-arguing
august 29, 2023 by Sofia 0 Comentarii

Divorțul în familia cu copii

Cunoaștem că divorțul demult nu mai este un tabu în societatea contemporană, însă consecințele acestuia odata cu trecerea timpului rămân a fi la fel de semnificative. Odată ce divorțează soții între ei, ”divorțează” și copilul de părintele în grija căruia nu a rămas să fie. Desigur există situații în care soții aleg să împartă sarcinile privind îngrijirea copilului/-ilor și chiar respectă această alegere, însă acest articol o să vizeze mai mult situațiile în care acest lucru nu se întîmplă.
Pentru a ne căsători cu succes, ştim cu toţii, e nevoie să parcugem nişte etape şi să facem faţă la nişte provocări, dar cum e cu divorţul? Divorţul, chiar dacă înseamnă pentru mulţi “o separare”, “un punct”, “un sfârţit”, poate fi şi el unul reuşit. Spunem “reuşit” atunci când acesta nu a adus mari pierderi partenerilor şi copiilor care au făcut parte din familie. Aceste pierderi se referă atât la aspectele materiale, cât şi la cele psihologice.

Woman touching daughter looking at man sitting on steps
august 25, 2023 by Sofia 0 Comentarii

Cum să-i vorbesc copilului meu despre corpul lui

Relația părinte-copil presupune o comunicare armonioasă a acestora. O temă importantă care este necesar a fi abordată în discuție este cea despre corpul copilului. Una din regulile de bază în discuțiile cu copilul despre corp și schimbările care survin este de a explica acestuia particularitățile corpului. Este recomandat de a concentra atenția copilului nu la „cât de bine arată”, ci la „cât de sănătos/oasă arată”: „Ești foarte sănătos/oasă. Pari fericit/ă”.

Man apologizing to his mad girlfriend on white background
august 24, 2023 by Sofia 0 Comentarii

Sunt părinte anxios, depresiv, îmi controlez copilul şi îi stric relaţiile de prietenie…

Astăzi, ne propunem să vă vorbim despre faptul cum comportamentul anxios al părintelui, stările depresive şi tendinţele de control exagerat asupra vieţii copilului, pot dăuna relaţiilor pe care copilul tinde să le stabilească cu semenii sau acele relaţii pe care le va stabili în viitor.
Deseori, în articolele noastre, accentuăm ideea că părinţii sunt modele pentru copiii lor. Un copil va prelua de la părintele său anumite modele de comportament, inclusiv şi cele după care acesta stabileşte relaţii cu oamenii din jur.

close-up-smiley-people-posing-together
august 24, 2023 by Sofia 0 Comentarii

Adulții și reglarea de conturi implicând copiii

Astăzi dorim să vorbim despre un fenomen urât care se întâmplă în societatea noastră și care, cu părere de rău, afectează negativ copiii. Și anume, despre două tipuri de situație, când adulții, care se află în conflict între ei, implică copiii în rezolvarea acestora sau, chiar mai rău, în planurile lor de răzbunare. Aici nu ne referim la conflictul între părinții aflați în proces de divorț sau la buneii, unchii și mătușile care nu pot împărți copilul. Noi ne referim la conflictele între părinți/îngrijitori, pe de o parte, și vecini, cunoștințe, consăteni etc., de cealaltă parte. Noi ne referim la diferite alte probleme, decât cele legate de copii, dar pe care unii maturi tind să le rezolve, utilizând numele și persoana copilului.

close-up-parents-sad-kid-therapy
august 24, 2023 by Sofia 0 Comentarii

Spunem copilului „Nu plânge!” ?

Dragi părinți, în acest articol a-m vrea să descriem ce se întâmplă dacă educăm în copil că a manifesta emoțiile nu este chiar cel mai bun mod de a te exprima. Ne vom referi la orice fel de emoții fiindcă atunci când copilul e foarte bucuros, strigă și aleargă – îi spunem „fii cuminte”.

psychologist-supporting-girl-suffering-from-depression
august 24, 2023 by Sofia 0 Comentarii

Când copilul meu este anxios…

Nu folosim foarte des în vorbirea curentă cuvântul ”anxietate” și nici nu ne prea referim la stările noastre sau ale copilului nostru ca fiind trăiri anxioase. Dar dacă copilul se regăsește în vreuna dintre situațiile enumerate mai sus, atunci cel mai probabil trăiește o stare de anxietate. Mai degrabă suntem familiari cu „îi e frică”, „se îngrijorează”, „se teme”, „îi e groază să…”, „e tare preocupat de…”, „îl neliniștește că…”. Toate aceste stări de îngrijorare, neliniște, teamă, frică le putem grupa sub termenul-umbrelă de anxietate.