Adesea auzim de la părinți că din dorinţa de a proteja, uneori, exagerează cu grija sau controlul faţă de adolescentul din familie, fapt ce ar putea îngreuna relaţionarea dintre ei, dar şi încrederea în adulţi într-o situaţie de criză. Cu toate acestea, exact în perioada de adolescenţă, tinerii îşi fac noi prieteni, descoperă interese comune, apar primele sentimente de îndrăgostire, dar şi neînțelegerile dintre ei.

Cunoaștem că divorțul demult nu mai este un tabu în societatea contemporană, însă consecințele acestuia odata cu trecerea timpului rămân a fi la fel de semnificative. Odată ce divorțează soții între ei, ”divorțează” și copilul de părintele în grija căruia nu a rămas să fie. Desigur există situații în care soții aleg să împartă sarcinile privind îngrijirea copilului/-ilor și chiar respectă această alegere, însă acest articol o să vizeze mai mult situațiile în care acest lucru nu se întîmplă.
Pentru a ne căsători cu succes, ştim cu toţii, e nevoie să parcugem nişte etape şi să facem faţă la nişte provocări, dar cum e cu divorţul? Divorţul, chiar dacă înseamnă pentru mulţi “o separare”, “un punct”, “un sfârţit”, poate fi şi el unul reuşit. Spunem “reuşit” atunci când acesta nu a adus mari pierderi partenerilor şi copiilor care au făcut parte din familie. Aceste pierderi se referă atât la aspectele materiale, cât şi la cele psihologice.

Relația părinte-copil presupune o comunicare armonioasă a acestora. O temă importantă care este necesar a fi abordată în discuție este cea despre corpul copilului. Una din regulile de bază în discuțiile cu copilul despre corp și schimbările care survin este de a explica acestuia particularitățile corpului. Este recomandat de a concentra atenția copilului nu la „cât de bine arată”, ci la „cât de sănătos/oasă arată”: „Ești foarte sănătos/oasă. Pari fericit/ă”.

E bine să știm – reguli de aur pentru siguranța copiilor noștri
A fi părinte nu înseamnă a ști totul. Învățăm împreună cu copiii noștri, pe măsură ce ei cresc. Cu atât mai mult, cu cât, dacă ajungem în situații stresante, acest „nu știu” vine din cauza emoțiilor puternice, care ne blochează rațiunea și ne împiedică să gândim la rece.
Aici, Telefonul Copilului vine cu câteva sugestii despre cum să interveniți în unele situații de risc care vi se pot întâmpla.

Astăzi, ne propunem să vă vorbim despre faptul cum comportamentul anxios al părintelui, stările depresive şi tendinţele de control exagerat asupra vieţii copilului, pot dăuna relaţiilor pe care copilul tinde să le stabilească cu semenii sau acele relaţii pe care le va stabili în viitor.
Deseori, în articolele noastre, accentuăm ideea că părinţii sunt modele pentru copiii lor. Un copil va prelua de la părintele său anumite modele de comportament, inclusiv şi cele după care acesta stabileşte relaţii cu oamenii din jur.

Dragi părinți, în acest articol a-m vrea să descriem ce se întâmplă dacă educăm în copil că a manifesta emoțiile nu este chiar cel mai bun mod de a te exprima. Ne vom referi la orice fel de emoții fiindcă atunci când copilul e foarte bucuros, strigă și aleargă – îi spunem „fii cuminte”.

Nu folosim foarte des în vorbirea curentă cuvântul ”anxietate” și nici nu ne prea referim la stările noastre sau ale copilului nostru ca fiind trăiri anxioase. Dar dacă copilul se regăsește în vreuna dintre situațiile enumerate mai sus, atunci cel mai probabil trăiește o stare de anxietate. Mai degrabă suntem familiari cu „îi e frică”, „se îngrijorează”, „se teme”, „îi e groază să…”, „e tare preocupat de…”, „îl neliniștește că…”. Toate aceste stări de îngrijorare, neliniște, teamă, frică le putem grupa sub termenul-umbrelă de anxietate.