Principiile pedepsei eficiente

• Nu pedepsim în nici un mod copilul până la vârsta de 2 ani. Ținem minte că felul cum copilul se manifestă oglindește atmosfera care este menținută în familie.
• Pedeapsa nu trebuie aduce cu ea consecințe cu risc pentru sănătatea fizică și mentală a copilului.
• Dacă în urma unei situații persistă în mintea Dvs gânduri duale să pedepsiți sau nu copilul – mai bine nu o faceți, întrucât pedeapsa nu exercită în sinea ei un rol profilactic.
• Nu e cazul să ne bazăm pe faptul – o neascultare = o pedeapsă.
• Orice ”pedeapsă” care ar avea o rezonanță pozitivă e necesar să fie stabilită cu afecțiune. Copilul nu trebuie să se simtă abandonat, ne iubit, atunci când este pedepsit.
• Mai bine scutim copilul de pedeapsă, decât să facem asta ”mai târziu”. ”Mergem acasă și atunci ai să o primești”/ ”Iată când se va întoarce tata, atunci o să vezi tu”.
• Odată ce copilul este pedepsit în urma unui comportament nedorit, nu îi mai amintim în viitor despre asta. Astfel, principiul dat, nu va trezi în el decât simțul că el totdeauna greșește.
• Pedeapsa ia o cu totul altă formă, dacă este urmată de cuvinte umilitoare și jignitoare.
• Nu pedepsim copilul atunci, pentru folosirea unor exprimări neobișnuite, atunci când acesta povestește vreo întâmplare care a trăit-o sau a observat-o. Chiar dacă acest fapt vă trezește emoții care vă depășesc! Exprimarea trăirilor copiilor voștri desemnează în primul rând încredere, iar modul de a reacționa la ele va determina calitatea relației părinte-copil.

Nu pedepsim copilul în cazul în care:

• el se simte rău;
• la moment mănâncă, abia s-a trezit, este ocupat într-o activitate;
• îndată după ce a suferit fizic/moral;
• cauzele comportamentului nu ne sunt destul de clare sau nu cunoaștem situația în întregime;
• noi ca părinți suntem conduși în acel moment de emoții ce ne depășesc, ne simțim supărați, stresați și nu ne putem păstra calmul.

Ce situații necesită pedeapsă?

Minciuna/Ascunderea adevărului

În primul rând, cea mai frecventă cauză a minciunii este reflectată de rezultatul unei relații tensionate între părinte și copil. În al doilea rând, minciuna odată exprimată necesită o reacție ca atare. Fiți deschiși să aflați ce vă semnalizează comportamentul copilului și pregătiți să faceți schimbări în propriul comportament. Uneori simplul fapt că minciuna iese la iveală iar părintele întreabă cu curiozitate ce s-a întâmplat, din punctul lui de vedere poate fi de ajuns. Copilul poate simți o emoție ce-i semnalizează că a făcut o greșeală. Acest semnal este suficient pentru ca copilul să-și învețe lecția. Pe când reacția furioasă a părintelui acompaniată de cuvinte umilitoare, învață copilul să adopte un stil comportamental manipulativ de a face pe plac părinților, doar ca să scape de pedeapsă. Este important de stabilit împreună cu copilul, cât mai devreme situațiile sau subiectele pe care este necesar să nu le ascundă de adulți și cât de importantă este valoarea adevărului în familia Dvs.

Comportament distrugător, vandalism

În dependență de vârstă și caracteristicele dezvoltării, este necesar de vorbit cu copilul despre valoare banului, valoarea bunului și că atitudinea față de ele trebuie să fie una de respect. În momentul în care acel bun nu îi aparține, e necesar de stabilit limite clare împreună cu copilul. Cauzele exteriorizării în acest mod al furie sunt complexe. Astfel de comportament se naște atunci când copilul este într-atât de frustrat, încât acesta nu găsește mijloace suficiente de comunicare, ca exprimarea acestor trăiri să se dezvolte în mod pașnic, astfel distrugerea unui bun fiind văzută ca o soluție ușoară.

Comportamentul agresiv și violent cu semenii

O mențiune importantă ar fi că, agresivitatea se poate ascunde sub tulburări de neurodezvoltare ca sindromul din spectru autist, ADHD și la copiii a cărui nivel de gândire este unul subdezvoltat, aceștia fiind reactivi, pentru că pierd foarte repede controlul în raport cu diferite lucruri/emoții/fapte, iar reacția la o frustrare este una primitivă – de a lovi. Din păcate, majoritatea copiilor agresivi, au predispoziție spre astfel de comportament odată ce au fost și ei victimele violenței. Un stil parental disfuncțional, neadaptat temperamentului și nevoilor de dezvoltare ale copilului poate genera frustrări intense și furie care degenerează în comportament agresiv nu numai acasă, în diverse situații și direcționat atât împotriva semenilor, cât și către membri ai familiei sau persoane străine.

În toate cazurile agresivitatea copilului este un motiv serios de îngrijorare și impune luarea unor măsuri imediate, cum ar fi: prezența atunci când copilul este inundat de emoțiile care ies la suprafață. oprim comportamentul, apoi ne conectăm vizual spre copil și-i vorbim cu o voce blândă ajutându-l să-și recapete controlul. Scopul este ca copilul să învețe să recunoască atât emoțiile sale, cât și ale celuilalt, dezvoltând diferite scheme de răspunsuri adaptate situațiilor frustrante.

În restul situațiilor, de ”răspundere înapoi”, dacă vă simțiți nerespectați, jigniți de un anumit comportament al copilului, Telefonul Copilului vă îndemnă, ca însăși Dvs să fiți o resursă sigură pentru copil, să reprezentați un bun exemplu de autocontrol și să demonstrați că doar prin comunicarea asertivă se pot identifica soluții eficiente.