La şcoală NU este loc de hărţuială!
Colegi. Prieteni. Profesori. Activităţi noi şi diverse. Lecţii interesante sau, din contra, plictisitoare. Într-un cuvânt – şcoală! Aici tu petreci mai mult de jumătate de zi. Aici tu descoperi ceea ce te captivează şi cauţi răspunsuri la întrebările care apar la descoperirea lucrurilor noi. De la părinţi şi rude auzi că cele mai interesante şi vesele amintiri ale adulţilor sunt, de obicei, legate de anii de şcoală.
S-ar părea că în sala de clasă, curtea sau holul şcolii tu trebuie să fii în siguranţă, într-un mediu protector, unde nimic rău sau neplăcut nu ar putea să ţi se întâmple. Şi chiar dacă, uneori, vă mai certați între voi, mulţi profesori şi părinţi privesc aceste situaţii ca nişte simple neînţelegeri care se rezolvă de la sine.
Din păcate, realitatea este însă mult mai tristă decât pare la prima vedere. Adesea în mediul şcolar se întâmplă ceea, despre ce îţi este frică sau ruşine să vorbești.
Hărţuiala în mediul şcolar sau aşa numitul bullying se manifestă printr-un comportament negativ, agresiv şi repetat al unor copii faţă de alţi copii. Este un tip de violenţă сe provoacă jignire, etichetare, intimidare, derâdere, îmbrânceală chiar şi lovituri. Consecinţele unor astfel de situaţii sunt din cele mai grave – de la lacrimi şi durere până la izolare şi absenteism.
Ai dreptul să fii protejat de orice acţiune cu caracter dăunător vieţii şi sănătăţii tale! E dreptul tău să ceri ajutor şi să vorbești atunci când comportamentul cuiva îți provoacă suferinţă!
În primul rând, faptul că ești hărţuit la şcoală trebuie adus la cunoştinţa profesorilor şi părinţilor. Profesorii şi părinţii sunt persoanele responsabile pentru ca orice copil să se simtă bine la şcoală şi ca mediul şcolar să fie unul prietenos, în care copilul poate şi are dreptul să vorbească despre ceea ce îl deranjează sau preocupă.
A nu reacţiona cu agresivitate la mesajele negative şi ofensatoare este o regulă de bază în orice situaţie de violenţă!
A spune clar şi ferm „Nu vreau să-mi spui sau faci asta!” este un drept al fiecăruia!
A evita persoanele care intimidează şi locurile unde are loc de obicei această intimidare rămâne la fel o alternativă de protecţie!
Este bine să pleci la școală cu plăcere în fiecare dimineaţă. Şcoala este a copiilor şi dacă ceva se întâmplă aici, în niciun caz acest lucru nu trebuie ascuns!
La Telefonul Copilului 116 111 pot apela copiii de toate vârstele, precum și toți cei care doresc să vorbească despre situația care a avut loc cu un copil sau adolescent.
Apelul este gratuit și confidențial. Tu mereu poți vorbi despre ceea ce te preocupă!