Divorțul în familia cu copii

Cunoaștem că divorțul demult nu mai este un tabu în societatea contemporană, însă consecințele acestuia odata cu trecerea timpului rămân a fi la fel de semnificative. Odată ce divorțează soții între ei, ”divorțează” și copilul de părintele în grija căruia nu a rămas să fie. Desigur există situații în care soții aleg să împartă sarcinile privind îngrijirea copilului/-ilor și chiar respectă această alegere, însă acest articol o să vizeze mai mult situațiile în care acest lucru nu se întîmplă.

Pentru a ne căsători cu succes, ştim cu toţii, e nevoie să parcugem nişte etape şi să facem faţă la nişte provocări, dar cum e cu divorţul? Divorţul, chiar dacă înseamnă pentru mulţi “o separare”, “un punct”, “un sfârșit”,  poate fi şi el unul reuşit. Spunem “reuşit” atunci când acesta nu a adus mari pierderi partenerilor şi copiilor care au făcut parte din familie. Aceste pierderi se referă atât la aspectele materiale, cât şi la cele psihologice.

Specialiştii ce s-au ocupat de studiul divorţului spun că, pentru ca acesta să fie cât mai puţin traumatic, e nevoie să se parcurgă o serie de etape: divorţul emoţional, divorţul legal, divorţul economic, divorţul co-parental, divorţul comunitar şi divorţul fizic (Pentru mai multe detalii vezi modelul divorţului după Bohannon, 1970).

Pentru că anume aici se concentrează „bogăţia cea mare” a deja foştilor soţi, o să analizăm etapa divorţului co-parental, unde în mod obişnuit, se iau decizii privind soarta copiilor din familie şi unde, de cele mai multe ori, ajungem restanţieri.

 Am utilizat cuvântul „bogăţie” în mod absolut intenţionat, fiindcă anume aşa sunt consideraţi a fi copiii, pentru părinţii săi. De fapt copiii sunt mult mai mult decât o comoară şi ei nu pot fi „împărţiţi” între soţi, „dăruiţi” celuilat soţ, din simplul motiv că „eu i-am făcut şi-mi aparţin”. Copilul, cât de mic ar fi el, este un om, un om cu gândire, chiar dacă nu cea mai profundă, un om cu emoţii, chiar dacă nu le manifestă atunci când aşteptăm, un om cu amintiri şi din acest motiv, e bine să-l tratăm cu respect.

Ţinem să discutăm cu Dvs. despre aceste lucruri, dragi părinţi, nu pentru că considerăm că nu cunoaşteţi, dar pentru că ştim că pe lângă etapa co-parentală, aveţi încă multe altele care vă solicită resurse poate, uneori, peste limită. Din acest motiv, venim cu nişte sugestii, despre cum să ajutăm copilul şi pe părintele însăşi în a depăşi evenimentul divorţului şi a anticipa posibilele consecinţe negative ale acestuia:

• Ne abţinem de la dramatizări. Ajutăm copilul să înţeleagă că divorţul este ceva ce se întâmplă între adulţi, dar fără a exagera lucrurile. Tutelarea execisvă la fel va face copilul să creadă că ceea ce s-a întâmplat între părinţi e ceva deosebit de grav;
• Evităm „aruncarea” de emoţii negative asupra celuilalt soţ, cel puţin în prezenţa copilului. Cînd facem acest lucru ne ajutăm doar să scăpăm de tensiunea pe care o avem în interior, dar cu preţul relaţiei noastre cu copilul şi relaţiei copilului cu celălalt părinte;
• Comunicăm cu copilul despre ceea ce urmează să facem într-o manieră potrivită vârstei sale. Astfel consolidăm relaţia cu copilul şi ne asigurăm că el nu-şi va crea nişte explicaţii iraţionale în legătură cu ceea ce se întâmplă;
• Negociem cu fostul partener despre cum să abordăm copilul. Luăm în seamă că se rupe doar legătura ce ţine de adulţi ca cuplu, dar cea de părinţi va rămâne pentru totdeauna. Copilul are nevoie de ambii părinţi.
• Oferim şansa copilului să ne adreseze întrebări şi ne pregătim că unele ne vor putea incomoda. Acest lucru nu înseamnă că vom insista ca copilul să ne întrebe ceva, copilul poate să nu aibă întrebări la acel moment;
• Permitem socializarea liberă dintre copil şi celălalt părinte;
• Asigurăm copilului starea de siguranţă şi comfort. Lucru care poate deveni destul de dificil, în special atunci când copilul încearcă prin comportamentul său de „copil ascultător” să ne reîmpace cu fostul partener. Explicăm copilului că divorţul este permanent, dar este doar între tata şi mama;
• Evităm folosirea copilului pe post de „spion”. În general, nu se recomandă implicarea copiilor în „chestii de adulţi”, de altfel ar însemna că copilul este familiarizat în exces cu ceea ce ţine relaţionarea de cuplu în situaţii în care suntem pentru el părinte;
• Ne pregătim pentru reacţii de diferit gen şi intensitate din partea copilului. Atât timp cât este copil, stăpânirea emoţiilor nu poate fi numit un atuu al său. Din acest motiv încercăm să-i fim aproape, îl ajutăm să le depăşească prin dragostea noastră faţă de el.

În situaţii în care aveţi careva întrebări referitor la dificultăţile pe care le trăiţi împreună cu copilul sau în legătură cu acesta,  aşteptăm apelurile Dvs. la Telefonul Copilului 116 111. Serviciul este disponibil 24/24 și este gratuit de pe toate rețelele telefonice din Repulica Moldova. Vă asigurăm confidențialitate şi anonimat.