Încurajarea copilului și simțul responsabilității
Dragi părinți,
Având copii, probabil vă gândiți deseori la faptul că trebuie să-i învățați să realizeze corect anumite sarcini în conformitate cu vârsta și puterile lor. Îi educați așa cum știți mai bine sau așa cum v-au educat părinții, la rândul lor, pe Dvs. Unul din cele mai importante lucruri pe care, cu siguranță, vi-l doriți mult este dezvoltarea simțului responsabilității la copilul Dumneavoastră.
Deseori însă unii părinții se plâng că fiul sau fiica nu vrea să îndeplinească careva sarcini pe care ar trebui deja să le facă cu ușurință la vârsta pe care o are. De exemplu, spălatul vaselor, aranjarea patului, a hainelor și a cărților, ajutor la îngrijirea animalelor domestice etc. Și că, fiind „pus la treabă”, copilul manifestă nemulțumire – plânset, scâncet, replici, aruncare de obiecte, plecare intenționată de acasă etc.
În cele mai multe cazuri astfel de reacții sunt o consecință a modalității prin care anumite lucruri sunt învățate. Dacă vă amintiți, în unul din articolele precedente vorbeam despre copiii care sunt „oglinda” comportamentului părinților. Deci, rămânând la aceeași idee, dorim să spunem că cea mai bună metodă de responsabilizare a unui copil este de a-l învăța personal cum este corect și bine a îndeplini o sarcină sau alta. Exemplul propriu a fost și va rămâne întotdeauna varianta optimă în a oferi copilului un mecanism corect și eficient de a realiza mici, dar importante treburi pe acasă. Spălați împreună vesela, aranjați împreună hainele sau jucăriile, arătați-i copilului cum să-și ajute la îmbrăcat surioara sau frățiorul mai mic în funcție de timpul de afară. Evitați fraze de tipul „Ești mare deja, trebuie să știi cum!” sau „Eu la vârsta ta făceam mult mai multe!”, „Când vei învăța să fii responsabil?” etc.
Orice copil este foarte sensibil și receptiv la ceea ce spun părinții lui despre el, dar aceasta nu înseamnă că el va acționa exact cum i se cere. Pentru unii copii nici sentimentul de vinovăție, insuflat de părinții nemulțumiți de felul cum acesta își îndeplinește sarcinile, nu este suficient pentru a-l face mai ordonat și a îndeplini imediat o sarcină sau alta. Copilul, indiferent de vârstă și capacități, așteaptă suportul părinților în tot ceea ce face.
Suportul însă nu înseamnă a face sarcina în locul copilului, aceasta poate duce și la pierderea simțului responsabilității și a independenței. Suportul înseamnă exemplul prin care părintele, după ce a făcut ceva împreună cu copilul, îl încurajează să o facă în continuare individual, accentuând cât este de important pentru el și întreaga familie acest lucru.
Așadar, dragi părinți, fiți alături de copilul Dumneavoastră ori de câte ori el are nevoie de aceasta. Nu-i cereți, explicați-i ce are de făcut și arătați-i cum trebuie să facă! Lăudați-l chiar dacă a făcut ceva mai puțin bine și faceți-l să înțeleagă că îi sunteți mereu aproape!
