A fi părinte este o adevărată provocare. Responsabilitatea pe care ne-o solicită acest rol, deseori necesită resurse care ni se par epuizate. Astfel ajungem să simțim rușine și vinovăție față propriul copil. În continuare propunem sugestii care pot ghida părintele în sarcina sa deosebit de importantă – creșterea propriului copil:

• Conștientizează momentele în care te simți enervat de comportamentele copilului. Acestea indică frustrările noastre care necesită a fi analizate.
• Oprește-te atunci când lucrurile duc pe calea greșită. O pauză poate calma spiritele și îți oferă timp să regândești acțiunile. Oprește-te la mijloc de propoziție când știi că urmează să-ți pară rău de cele ce vor urma a fi spuse.
• Descoperă cum funcționează emoțiile. Furia este și o stare biologică care nu ne ajută să găsim soluții, deseori fiind copleșiți de furie putem face și spune ceea ce nu ne-am permite altă dată.
• Restartează propria poveste, creează-ți scenarii ușor de urmat inspirate doar din momentele frumoase preluate din propria copilărie. Creează-ți o listă cu acțiuni simple pe care o poți atașa într-un loc vizibil și pe care le vei putea face în relație cu copilul tău.
• Relaxează-te, un părinte stresat este un părinte ineficient. Alocă timp pentru activități ce-și descarcă tensiunea – fă din asta o rutină.
• Caută sprijin. A cere ajutor nu înseamnă a fi neputincios, a cere ajutor înseamnă a-ți dori să faci o schimbare spre bine.

Psihologii de la Telefonul Copilului sunt disponibili 24/24, gratuit, confidențial și anonim atunci când simțiți că resursele sunt epuizate.

Atât pentru copil, cât şi pentru părinţii lui, şcoala este o nouă provocare şi începutul unei noi şi importante etape de viaţă. Părinţilor le revine rolul important de a pregăti copilul să păşească în această etapă cu mult curaj şi aşteptări reale.

Aşadar, stimaţi părinţi, să analizăm împreună ce înseamnă primul an de şcoală, primul sunet pentru copilul dumneavoastră, care e deprins în mare parte cu joaca şi regimul grădiniţei.

În primul rând, pentru copil acest eveniment înseamnă o schimbare bruscă a modului de viaţă. Un alt tip de regim, de la sunet la sunet. Concentrare la teme pentru perioade mai lungi de timp. Întrebări, răspunsuri. Noi cunoştinţe în persoana colegilor şi profesorilor.

Odată ce copilul a păşit pragul şcolii, părinţilor le revin de asemenea noi responsabilităţi şi griji. Pregătirea temelor pentru acasă împreună. Mai multă comunicare şi explicaţii despre conţinutul lecţiilor, colegi şi profesori. Şi, desigur, cea mai importantă şi primordială sarcină a părinţilor este însoţirea emoţională a copilului de-a lungul acestei minunate călătorii de descoperire a unei lumi noi – cea a cunoştinţelor.

Dragi părinţi, şcoala este pentru copil experienţa vieţii de grup care îl pregăteşte pentru integrare în societate. Dumneavoastră aveţi importanta sarcina de a vă ajuta copilul să se acomodeze mai uşor noului mediu şi să stabilească relaţii pozitive cu noi semeni din jurul său. Aşadar, încercaţi să vă amintiţi de prima Dvs. zi de şcoală şi emoţiile pe care le-aţi trăit atunci. Cu siguranţă, aveţi multe amintiri legate de acea zi, de perioada şcolară a vieţii. Împărtăşiţi-vă trăirile din trecut cu copilul şi ajutaţi-l să înţeleagă că o astfel de experienţă este necesară pentru el şi, oricât de complicat i-ar  părea de la început, îi sunteţi şi îi veţi fi mereu alături. Chiar dacă orice copil învaţă comportamentul interrelaţional încă de la grădiniţă, participaţi la dezvoltarea ascultării sale active şi la ajustarea modelelor de comunicare pe care le dezvoltă din primele zile a vieţii sale de elev. Vorbiţi-i despre comunicare şi cooperare cu alţi copii în procesul învăţării lucrurilor noi. Este important ca anume dumneavoastră, prin exemplul propriu, să-i prezentaţi şcoala ca un mediu prietenos lui, acolo unde el pleacă pentru a descoperi, a cunoaşte, a pune întrebări, a comunica, a cere răspunsuri, a dezvolta calităţi şi competenţe care îi vor fi necesare pe parcursul întregii vieţi.

Nu uitaţi că toţi copiii iubesc veselia şi joaca. Ei nu trebuie să plece la şcoală cu ideea că acolo distracţiile se sfârşesc şi că pereţii şcolii sunt asemenea unei clădiri sumbre, ce îi privează de râsete şi zgomot. Prin câteva amintiri haioase treziţi-i gustul copilului de a pleca la şcoală pentru a cunoaşte noi prieteni, a glumi, a se juca şi a avea aventuri interesante. La fel, nu ezitaţi să vizitaţi şcoala şi clasa în care învaţă copilul, pentru a-i arată că viaţa lui nouă de elev vă preocupă şi că nu este singur în noile sale încercări.

Doar o pregătire psihologică activă a copilului pentru şcoală şi o implicare continuă în procesul studiilor vă va ajuta să cunoaşteţi mai bine cum se simte copilul, ce dificultăţi întâmpină şi unde trebuie să interveniţi ca să-l ajutaţi să depăşească orice obstacol.

Telefonul Copilului 116 111 vă este şi el alături pentru a discuta despre problemele care vă frământă, având noul statut de părinte, al cărui copil merge pentru prima dată la şcoală.

 Sunteți adult și cunoașteți ce înseamnă cuvântul ,,violență’’. Suntem siguri că la fel cunoașteți că violența asupra unui copil are loc în diferite medii: în stradă sau alt loc public, la şcoală, chiar şi în familie. Copiii, fiind supuși violenței în familie, de multe ori neagă sau ascund faptul că ar fi victime ale unui comportament agresiv din partea celor de care depind și în raport cu cine sunt mai slabi.

Violența împotriva unui copil este orice acțiune sau inacțiune care îi provoacă acestuia suferință fizică sau/și psihologică. Despre consecințele acesteia asupra unui copil puteți citi o sumedenie de articole, puteți auzi argumentele specialiștilor la televizor sau radio. Cea mai gravă consecință însă despre care dorim să vă vorbim este cea în care un copil, supus unui abuz fizic, verbal sau sexual, este o persoană care va suferi și la maturitate, dacă nu se intervine la timp pentru a-l proteja de mediul sau persoanele care i-au provocat asemenea suferință. Un copil care a auzit doar cuvinte de ocară sau a fost înjosit crește un adult care va avea cu greu încredere în forțele proprii. Un copil supus bătăilor crește un adult care își stăpânește cu greu furia, sau și mai grav, caută pe cineva mai slab pentru a și-o revărsa. Un copil care mereu e martor al certurilor și neînțelegerilor în familie, la maturitate riscă să repete un model de cuplu asemănător celui al  părinților săi.

Despre cum influențează orice situație de violență asupra stării emoționale și sănătății copilului se pot spune încă multe lucruri. Noi, ca adulți, avem responsabilitatea să protejăm orice copil de orice suferință, mai ales dacă această suferință e provocată de o persoană apropiată lui. Există instituții și specialiști care se ocupă de prevenirea și combaterea violenței asupra copilului. Puteți vorbi despre violență asupra unui copil sau cere ajutor de la autoritatea tutelară locală, reprezentată de primarul localității, angajații serviciilor sociale, profesori, polițiști, medici. La fel, vă îndemnăm să formați numărul 116 111. La Telefonul Copilului puteți cere o consultație privind structurile la care vă puteți adresa, raporta cazuri de violență împotriva copiilor sau beneficia de consilieri privind comunicarea non-violentă și constructivă cu un copil.

P.S. Copii vinovați care trebuie pedepsiți? Sau adulți care nu pot să-și  rezolve de sine stătători  problemele?

Depresia majoră sau depresia clinică este atunci când ești deprimat în majoritatea zilelor, pierzând interesul pentru activitățile și relațiile normale, timp de cel puțin 2 săptămâni sau mai mult. Depresia majoră include simptome cum ar fi oboseala, sentimente de inutilitate, concentrare redusă, insomnie sau hipersomnie, neliniște sau chiar gânduri de sinucidere. Fie că este vorba de depresie și nu de tristețe, vă încurajăm să citiți cu atenție acest articol pentru a afla cu adevărat diferența dintre tristețe și depresie.

Dacă observi că simptomele tale de tristețe au durat mult timp, te încurajăm să începi să faci primul pas pentru a afla mai multe și a căuta ajutor.

Încă mai ai energia să te bucuri de hobby-urile tale, cel mai probabil treci prin tristețe normală, nu prin depresie clinică. Cei diagnosticați cu depresie se găsesc adesea cu un sentiment copleșitor de letargie/apatie și este posibil să nu aibă interes în a face lucruri care odată le-au adus fericirea, această amorțeală se poate extinde pe perioade lungi, ceea ce este diferit de tristețea tipică.

Aveți suficientă energie pentru a vă îndeplini sarcinile zilnice. Încă mai mănânci toate mesele, nu prea ai dificultăți în a dormi? Depresia vine adesea cu incapacitatea de a finaliza activitățile obișnuite, deoarece îți lipsește energia și nu vezi scopul în timp ce ești nemulțumit. Chiar și lucruri simple, cum ar fi mersul la baie, gătirea prânzului – pot  părea obositoare. Persoanele deprimate stau adesea în patul lor pierzând percepția timpului sau trăiesc o senzație de amorțeală. O persoană tristă poate fi mai tăcută și mai inactivă decât de obicei, dar odată ce au apărut nevoile – mănâncă, folosește baia și se îngrijește de ea însăși.

Continui să vorbești cu prietenii tăi și cu cei dragi. Ai abilitatea să te deschizi cu prietenii tăi sau chiar să te plângi despre lucrurile care ți se întâmplă în viață.  Persoanele cu depresie tind să fie incapabili să facă asta, deoarece depresia poate proveni din nimic. O persoană poate duce o viață complet normală și dintr-o dată se trezește să experimenteze sentimente bruște de amorțeală și deznădejde și din cauza acestui fapt, unii oameni aleg să nu se deschidă deloc, ceea ce-i poate împiedica  să nu solicite ajutor pentru că ar putea simți că nu merită – aceasta este ceva diferit de tristețea normală, deoarece cît timp ești deschis în relațiile sociale, chiar și atunci când ești trist este ceva normal. Este evident, că poate vrei câteodată să iei o pauză și să te izolezi puțin, dar în cele din urmă, de obicei, revii la socializarea ta obișnuită.

Stima ta de sine nu este afectată permanent. Este normal ca oamenii triști să aibă sentimente negative despre ei înșiși, iar lucrurile care îi tulbură și nasc emoții, cum ar fi remușcarea, regretul și lipsa de speranță, sunt comune atunci când ai experimentat un  eveniment nefericit. Până la urmă aceste emoții tind să se estompeze în timp, mai ales când cunoști rădăcina problemei și lucrezi la rezolvarea ei. Însă acest lucru diferă la persoanele depresive, care sunt prinse într-o bulă continuă de negativitate, care se poate extinde la gânduri și acte de autovătămare sau chiar sinucidere. Capacitatea de a-și reveni după o experiență proastă este un bun indicator al sănătății tale mintale.

Te confrunți cu sentimente de epuizare. Simți că fiind cu prietenii tăi nu ești într-atât de fericit cum obișnuiai să fii, chiar dacă nimic nu s-a schimbat? Sau poate îți este greu să menții rutina pe care ți-ai creat-o pe parcursul unor săptămâni, luni sau ani? Toată lumea are nevoie de o pauză, altfel suntem expuși riscului de epuizare, care se caracterizează prin  sentimente de epuizare a energiei sau epuizare cauzate de stres prelungit care pot fi confundate cu depresie. Trăind în burn-out, s-ar putea să nu vă puteți îndeplini sarcinile din cauza  la o distanță mentală crescută față de prieteni sau din cauza  lipsei de energie, deoarece nu reușiți să faceți față stresului pe care l-ați îndurat de mult timp. Dacă vă găsiți pe sine aici, ar putea fi o idee bună să practicați un echilibru bun între viața profesională și viața personală.

Te simți mai ușor după un plâns bun. A te simți mai bine după ce ai eliberat emoțiile este un bun indicator că ești trist  și nu deprimat, deoarece persoanele care suferă de despresie adesea nu văd rostul să se deschidă cu privire la ceea ce trăiesc ei înșiși și tind să se vadă  ca persoane lipsite de valoare și care nu merită atenție. Verbalizarea sentimentelor tale este importantă, deoarece te ajută să-ți procesezi emoțiile, să-ți dezvolți conștientizarea emoțională și să-ți limpezești mintea, așa că este mai bine să-ți eliberezi emoțiile decât să le ții în interior, de aceea este foarte util să fii  înconjurat de oameni de încredere care te înțeleg.

Timpul te vindecă. După câteva săptămâni sau chiar luni, te trezești în continuare în aceeași situație sau uiți încet de ea? Faptul că poți să-ți revii este un indicator, că ceea cu te confrunți este  tristețe, nu depresie. Depresia este mult mai severă în ceea ce privește amploarea simptomelor și modul în care aceste simptome afectează viața persoanei. Medicii psihiatrii lucrează cu simptome care durează cel puțin două săptămâni, ca ulterior să le considere semne ale depresiei. Acestea poate dura luni sau chiar ani și este mult mai greu de recuperat decât  de o tristețea tipică. Așa că, ori de câte ori ești trist, fă-ți timp pentru a-ți recunoaște tristețea, încearcă să găsești mecanisme de adaptare sănătoase și înconjoară-te de persoane dragi care te susțin.

Psihologii de la ,,Telefonul Copilului” sunt disponibili 24/24, gratuit, confidențial și anonim, pentru a vă oferi suportul necesar.

Nu contează ce vârstă au, nu este niciodată un sentiment plăcut să te cerți cu copiii tăi.

Indiferent de cine a greșit, rămâi cu o durere în inimă, o groapă în stomac și o nevoie disperată de a corecta lucrurile. Desigur, aceste sentimente s-ar putea lupta și cu un sentiment de furie și frustrare față de comportamentul copilului tău. Cu toate acestea, este întotdeauna în interesul tuturor să puneți capăt neînțelegerii dintre voi înainte ca tensiunea să se răspândească pe restul familiei.

Iată câteva modalități de a vă ajuta să vă reconectați cu copilul după o ceartă:

Scoateți-vă din situația aprinsă!

Dacă te afli în mijlocul unui meci de strigăte cu copilul tău și poți doar să simți că furia ta crește, este timpul să faci un pas în urmă și să te îndepărtezi fizic din cameră.

Fă-ți puțin timp pentru a te răcori, respira adânc și structurează în minte ceea ce vrei să spui, astfel încât să nu scoți ceva ce vei regreta.

Cere-ți scuze.

Dacă ți-ai acuzat copilul că a făcut ceva ce defapt nu a făcut, este important să-ți ceri scuze imediat. Pe lîngă aceasta, anume tu ești adultul în situație și ar fi bine să-ți ceri scuze pentru orice rol ai jucat în această neînțelegere.

Fii persoana mai mare

Chiar dacă ți-ai cerut scuze, nu fi surprins dacă copilul tău nu este pregătit să se corecteze imediat. În acel moment copilul poate crede că este într-o poziție de putere, ceea ce nu este adevărat. Continuați să vorbiți cu el și dacă nu reacționează, validează-i tăcerea, spunând: „Dacă nu vrei să vorbești acum cu mine – e ok, sunt sigur/ă că vei vorbi când vei fi gata”.

Vorbește despre cauza certei.

Odată ce v-ați certat, așezați-vă și aflați ce vă deranjează pe ambii. Poate adolescentul tău nu s-a simțit auzit într-o situație sau poate faptul că i-ai interzis ceva l-a burversat, pentru că considera că relația dintre voi este una de încredere. Iar tu ca părinte pur și simplu îți faci griji de careva momente și nu cunoști cum să spui despre asta sincer.

Argumentează-ți poziția ta.

Este foarte greu să rămâi supărat pe cineva care te are la inimă și starea ta de bine contează pentru ei, chiar dacă există un motiv foarte logic pentru a isca o ceartă. S-ar putea să pară nefiresc să fii vulnerabil cu copilul tău în legătură cu grijile tale, dar dacă atitudinea față de copil este de la egal la egal, este șansa ca mesajul să fie perceput clar și cu maturitate. Cel puțin, copilul va cunoaște cauza grijilor tale.

Cere-le părerea despre cum să rezolvați problema.

Pentru a păstra pacea în relația părinte-copil este bine să aibă loc o discuție care ar ajuta în evitarea neînțelegerilor în viitor. Dacă copilul tău vine singur cu o idee de ”pedeapsă” este mult mai funcțional decât dacă ai impune reguli stricte. Spune-i că îl iubești – acesta probabil va difuza o situație aprinsă mai repede decât orice altceva. Chiar dacă copilul tău este încă supărat, măcar te-a auzit și știe că orice s-ar întâmpla, ești acolo să-l asculți atunci când este gata.

Faceți ceva distractiv împreună!

Ultimul lucru pe care îl dorești este ca copilul tău să te asocieze cu sâcâială, frustrare sau tensiune. Așadar, având în vedere asta, dacă ați avut o dispută, ar trebui să aveți o experiență pozitivă pentru a vă reconecta. Mergeți la un film, gătiți ceva împreună, petreceți o zi doar tu și el/ea, luați o ciocolată caldă și mergeți la o plimbare în parc… Nu trebuie să fie neapărat ceva de lux, dar asigurați-vă că este ceva de care vă veți bucura împreună!

Vorbește cu cineva în care ai încredere

Cearta cu copilul tău poate fi o experiență foarte emoționantă pentru unii părinți și chiar dacă lucrurile dintre voi sunt din nou bune, asta nu înseamnă că nu veți avea în continuare sentimente de vină, rușine sau frustrare reziduală. Este important să-ți eliberezi sentimentele, așa că găsește pe cineva în care ai încredere, care te va asculta activ și care poate empatiza cu ceea ce trăiești.

Psihologii de la ,,Telefonul Copilului” sunt disponibili 24/24, gratuit, confidențial și anonim atunci când împăcarea devine dificilă.

A fi părinte este o adevărată provocare. Responsabilitatea pe care ne-o solicită acest rol, deseori necesită resurse care ni se par epuizate. Astfel ajungem să simțim rușine și vinovăție față propriul copil. În continuare propunem sugestii care pot ghida părintele în sarcina sa deosebit de importantă – creșterea propriului copil:

• Conștientizează momentele în care te simți enervat de comportamentele copilului. Acestea indică frustrările noastre care necesită a fi analizate.
• Oprește-te atunci când lucrurile duc pe calea greșită. O pauză poate calma spiritele și îți oferă timp să regândești acțiunile. Oprește-te la mijloc de propoziție când știi că urmează să-ți pară rău de cele ce vor urma a fi spuse.
• Descoperă cum funcționează emoțiile. Furia este și o stare biologică care nu ne ajută să găsim soluții, deseori fiind copleșiți de furie putem face și spune ceea ce nu ne-am permite altă dată.
• Restartează propria poveste, creează-ți scenarii ușor de urmat inspirate doar din momentele frumoase preluate din propria copilărie. Creează-ți o listă cu acțiuni simple pe care o poți atașa într-un loc vizibil și pe care le vei putea face în relație cu copilul tău.
• Relaxează-te, un părinte stresat este un părinte ineficient. Alocă timp pentru activități ce-și descarcă tensiunea – fă din asta o rutină.
• Caută sprijin. A cere ajutor nu înseamnă a fi neputincios, a cere ajutor înseamnă a-ți dori să faci o schimbare spre bine.

Psihologii de la Telefonul Copilului sunt disponibili 24/24, gratuit, confidențial și anonim.

Există teme despre care nu se discută, sunt incomode, neplăcute, dureroase chiar. Acest fapt însă contravine necesității de a discuta despre ele, o necesitate vindecătoare. Prin acest articol vă provocăm să analizăm împreună ce se petrece în mintea noastră atunci când trăim suferința numită – doliu. Doliu este despre pierderea a ceva sau cineva important, doliu este despre moartea cuiva semnificativ pentru noi, dar este și despre separarea de un prieten apropiat din viața noastră, doliu este despre divorțul părinților, dar mai este și despre pierderea unui rol (ex: nu mai sunt elev, nu mai sunt dansator, etc).

Trăind doliul, trecem prin patru faze:

1. Negare – atunci când nu ne vine să credem că ceea ce vedem/am aflat s-a întâmplat cu adevărat. În această fază trăim șoc, amorțire.
2. Confuzie – căutăm să descoperim „misterul” celor întâmplate, „De ce s-a întâmplat asta?”, „De ce anume mie?”. Această etapă este caracterizată la nivel emoțional de furie, protest, ură, blamare.
3. Disperare – apare când am epuizat puterile căutând răspunsuri și începem a înțelege că suntem neputincioși în fața celor întâmplate. Aici suntem copleșiți de tristețe, vulnerabilitate , deprimare.
4. Acceptarea este etapa în care ne dăm seama că „viața merge înainte” și că totul nu se mai rotește în jurul pierderii suferite.

Pot fi situații când, anumite faze ale doliului sunt omise, acest lucru poate fi fără consecințe dacă vorbim despre faza de negare, de exemplu, dar sunt situații când lipsește etapa acceptării,  acesta însă poate fi un semn de alarmă. Un doliu prelungit ne creează dificultăți în toate sferele vieții. Despre situațiile de pierdere puteți discuta cu psihologul de la Telefonul Copilului, serviciu disponibil gratuit, anonim și confidențial, 24/24.

Se întâmplă în viața de zi-cu-zi să ne prindem la ideea că avem comportamente care se repetă, parcă după o schemă, care ne deranjează și care simțim că nu ne caracterizează cu adevărat. Aceste comportamente în esență sunt niște modele personale pe care se bazează viața noastră și care de fapt nu sunt doar comportamente ci și gânduri, emoții, amintiri, percepții. Suntem obișnuiți să desprindem din aceste modele anume elementele ce țin de comportament fiindcă acestea sunt cele mai observabile.

Ținem să menționăm că aceste modele, sau cum mai sunt numite – scheme de viață, nu mereu sunt deranjante. Schemele de viață se împart în unele care ne ajută și ne salvează din diferite situații despre care obișnuim să spunem că „M-am descurcat fiindcă am experiență”  și schemele despre care am vorbit mai sus, cele  care ne limitează sau chiar ne blochează, astfel nu mai putem fi productivi în a ne rezolva o situație cotidiană. În continuare vom descrie principalele domenii în care întâlnim tipare ce ne creează dificultăți:

• Separare și respingere – aici vorbim despre problemele legate de atașament, acea legătură pe care o creăm noi cu persoanele semnificative și care este caracterizată prin lipsa de siguranță și încredere în relațiile interpersonale;
• Autonomie și Performanță deficitare – tiparele din acest domeniu oferă senzația că ești dependent și-ți creează dificultăți în luarea personală a deciziilor;
• Limite deficitare – persoanelor ce suferă de aceste tipare le este greu să respecte granițele și să îndeplinească sarcini zilnice care impun anumite limite;
• Dependența de alții – cei afectați de tipare din acest domeniu plasează nevoile, dorințele și opiniile celorlalți înaintea celor personale;
• Hipervigilență (stare de alertă exagerată și continuă) și inhibiție – manifestarea spontană a emoțiilor este evitată și chiar condamnată de către cei ce suferă de aceste tipare. Emoțiile sunt privite ca fiind copilărești, nepotrivite, inutile și care nu duc nicăieri.

În situații în care simțiți nevoia să discutați cu un specialist despre dificultățile prin care treceți, psihologii de la Telefonul Copilului sunt deschiși să vă ofere suport 24/24, gratuit, confidențial și anonim.