E bine să știm – reguli de aur pentru siguranța copiilor noștri
A fi părinte nu înseamnă a ști totul. Învățăm împreună cu copiii noștri, pe măsură ce ei cresc. Cu atât mai mult, cu cât, dacă ajungem în situații stresante, acest „nu știu” vine din cauza emoțiilor puternice, care ne blochează rațiunea și ne împiedică să gândim la rece.
Aici, Telefonul Copilului vine cu câteva sugestii despre cum să interveniți în unele situații de risc care vi se pot întâmpla.

Astăzi, ne propunem să vă vorbim despre faptul cum comportamentul anxios al părintelui, stările depresive şi tendinţele de control exagerat asupra vieţii copilului, pot dăuna relaţiilor pe care copilul tinde să le stabilească cu semenii sau acele relaţii pe care le va stabili în viitor.
Deseori, în articolele noastre, accentuăm ideea că părinţii sunt modele pentru copiii lor. Un copil va prelua de la părintele său anumite modele de comportament, inclusiv şi cele după care acesta stabileşte relaţii cu oamenii din jur.

Astăzi dorim să vorbim despre un fenomen urât care se întâmplă în societatea noastră și care, cu părere de rău, afectează negativ copiii. Și anume, despre două tipuri de situație, când adulții, care se află în conflict între ei, implică copiii în rezolvarea acestora sau, chiar mai rău, în planurile lor de răzbunare. Aici nu ne referim la conflictul între părinții aflați în proces de divorț sau la buneii, unchii și mătușile care nu pot împărți copilul. Noi ne referim la conflictele între părinți/îngrijitori, pe de o parte, și vecini, cunoștințe, consăteni etc., de cealaltă parte. Noi ne referim la diferite alte probleme, decât cele legate de copii, dar pe care unii maturi tind să le rezolve, utilizând numele și persoana copilului.

Cunoaștem bine că sunteți foarte dornici de informații și cunoștințe noi. Manifestați un interes deosebit atunci când discutați cu noi la telefon despre ce înseamnă a fi în siguranță și cine vă asigură această siguranță.
Chiar dacă discutăm deseori cu voi despre cine sunt acele persoane la care vă puteți adresa și care sunt obligate să vă ajute, am hotărât să le enumerăm încă o dată pentru voi. Astfel, puteți primi o informație mai amănunțită care v-ar fi de folos vouă sau altor copii pe care îi cunoașteți și pe care îi puteți ajuta.
Părinții. Părinții sunt persoanele care au grijă de voi; care vă creează un mediu favorabil pentru creștere și dezvoltare. Părinții au responsabilitatea de a vă acoperi nevoile de bază, cum ar fi: casă, căldură, hrană, accesul la studii, haine și, desigur, nu în ultimul rând, afecțiune.

Dragi părinți, în acest articol a-m vrea să descriem ce se întâmplă dacă educăm în copil că a manifesta emoțiile nu este chiar cel mai bun mod de a te exprima. Ne vom referi la orice fel de emoții fiindcă atunci când copilul e foarte bucuros, strigă și aleargă – îi spunem „fii cuminte”.

Nu folosim foarte des în vorbirea curentă cuvântul ”anxietate” și nici nu ne prea referim la stările noastre sau ale copilului nostru ca fiind trăiri anxioase. Dar dacă copilul se regăsește în vreuna dintre situațiile enumerate mai sus, atunci cel mai probabil trăiește o stare de anxietate. Mai degrabă suntem familiari cu „îi e frică”, „se îngrijorează”, „se teme”, „îi e groază să…”, „e tare preocupat de…”, „îl neliniștește că…”. Toate aceste stări de îngrijorare, neliniște, teamă, frică le putem grupa sub termenul-umbrelă de anxietate.

„Eu vreau să fiu independent!” – fraza pe care, probabil, mulți dintre voi și-o repetă sau o declară părinților, buneilor ori altor rude care au grijă de voi.

Scriem acest articol cu scopul de a te ajuta, uneori, când este cazul, să spui unor persoane cuvântul „Nu”! Aceste persoane pot fi prietenii sau colegii tăi, uneori chiar rudele sau părinții. Situațiile când fiecare om vrea să spună altui om „Nu”, sunt foarte multe și variate. Presupunem că aceasta ți se întâmplă și ție. La fel, presupunem că te simți foarte incomod și neplăcut să pronunți acest cuvânt, mai ales când este vorba despre persoane bine cunoscute sau apropiate.

Ai avut vreodată senzația că nu ești auzit? Ești în cercul tău de prieteni, colegi, cunoscuți. Aceștia vorbesc pe un subiect, tu spui ceva și nimeni parcă nu te aude. Tu ești absolut sigur că ceea ce ai spus era foarte captivant. O situație și mai penibilă e atunci când ideea spusă sau propusă de tine, neauzită parcă, este preluată de altcineva și acel cineva are toată atenția. Sigur, nu te simți bine. Aceasta nu numai că te întristează, dar și te blochează altă dată, când vrei și tu ceva să zici, să comentezi sau să propui.