Ne-am propus ca în această zi care ne îndeamnă spre informare și conștientizare să vorbim despre fenomenul incluziunii copiilor cu CES în școlile de masă. De ceva timp primim apeluri în care vorbim despre drepturile și nevoile copiilor cu CES și fiind în contact cu nelămuririle și îngrijorările apărute din partea părinților, a actorilor implicați în educație, dar nu în ultimul rând a copiilor, vă îndemnăm spre informare și înțelegere privind subtilitățile acestui fenomen.

Incluziunea educațională a copiilor cu cerințe educaționale speciale este un proces esențial pentru a asigura o educație de calitate pentru toți copiii, indiferent de nevoile lor. Acest proces implică integrarea copiilor cu CES în sistemul de învățământ de masă, în care aceștia pot fi educați împreună cu ceilalți copii, într-un mediu adecvat nevoilor lor. Ca serviciu adresat tuturor copiilor, indiferent dacă au sau nu CES, am primit apeluri nenumărate de la părinți ai copiilor cu CES, în care am discutat despre procesul anevoios pe care unii părinți îl traversează pentru a stabili gradul de incluziune a copiilor lor, dar și despre lipsa de resurse specializate, cum ar fi cadrele didactice de sprijin, problemă destul de acută în Republica Moldova.

Deși incluziunea educațională poate fi un proces dificil, acesta aduce numeroase beneficii pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, precum și pentru colegii lor fără nevoi speciale. Copiii cu nevoi speciale pot învăța într-un mediu mai prietenos, sprijinitor și mai natural, în care pot dezvolta relații pozitive cu colegii lor și pot învăța din experiențele lor. În același timp, colegii lor fără nevoi speciale pot învăța să trăiască și să învețe împreună cu copiii cu nevoi speciale, dezvoltând astfel mai multă empatie și înțelegere față de aceștia.

O modalitate importantă de a promova incluziunea educațională a copiilor cu cerințe educaționale speciale este prin adoptarea unui model de școală incluzivă. Acesta se referă la o școală care oferă o educație de calitate pentru toți elevii, indiferent de nevoile lor educaționale, și care se angajează să ofere oportunități egale pentru toți copiii.

Modelul de școală incluzivă implică crearea unui mediu educațional care să fie adaptat nevoilor individuale ale fiecărui elev, astfel încât să fie capabili să învețe și să se dezvolte într-un mod optim. Acest lucru implică, de exemplu, adaptarea planului de învățământ, oferirea de sprijin educațional specializat, furnizarea de resurse educaționale suplimentare și angajarea de personal specializat, cum ar fi cadrele didactice de sprijin. Din păcate, după cum am menționat mai sus, există o lipsă de resurse la nivel de școli, de aceea de multe ori părinții copiilor cu CES sunt nevoiți să caute ei înșiși soluții potrivite pentru copiii lor. Ce putem face pentru a ajuta? În primul rând, fiecare dintre noi putem să-i învățăm pe copiii noștri să-și ofere ajutorul în măsura capacității lor și să-și privească semeni cu empatie și respect.

În plus, o școală incluzivă promovează o cultură a învățării care să susțină toți elevii și să încurajeze respectul și toleranța față de diversitatea umană. Acest lucru se poate realiza prin educarea tuturor elevilor cu privire la nevoile și provocările persoanelor cu cerințe educaționale speciale și prin promovarea valorilor precum empatia, cooperarea și îngrijirea față de ceilalți. Prin adoptarea unui astfel de model de școală, copiii cu cerințe educaționale speciale pot să-și dezvolte abilitățile și talentele într-un mediu în care se simt incluși și valorizați, iar toți copiii pot beneficia de o educație de calitate care să le pregătească pentru viitor.

Cum vorbim cu copiii noștri despre faptul că în grupul unde învață va fi un copil sau mai mulți cu CES? Aici sunt de folos resursele educaționale elaborate de către alți părinți care au copii cu CES, care înțeleg nevoile copiilor lor. Unul dintre exemple este, ”ABC-darul EGALITĂȚII”, scris de către Ludmila Adamciuc, mamă a unui copil cu sindromul Down. Folosind un limbaj simplu și adaptat capacității de înțelegere a copiilor, acest ABC-dar va deschide copiilor de orice vârstă, dar și adulților deopotrivă, ușa către o altă perspectivă asupra lumii înconjurătoare.

În concluzie, incluziunea educațională a copiilor cu cerințe educaționale speciale este un proces important și necesar pentru a asigura o educație de calitate pentru toți copiii. Este important ca școlile să ofere resurse adecvate și sprijin necesar copiilor cu nevoi speciale pentru a-i integra cu succes în sistemul de învățământ de masă și pentru a asigura succesul lor academic și social.

Dragi părinți, să știți că psihologii de la Telefonul Copilului sunt mereu disponibili pentru a discuta cu dumneavoastră despre ceea ce vă îngrijorează în legătură cu subiectele ce vizează copiii.

Tot mai des recepționăm apeluri de la părinți care par că se află la capătul puterilor, nu mai au resurse emoționale suficiente pentru a le oferi copiilor lor. Echipa serviciului Telefonul Copilului recunoaște în multe dintre aceste cazuri semnele unui burnout. Conștientizând consecințele care pot apărea în urma acestui fenomen, venim cu niște sugestii care sperăm că vă vor fi utile în prevenirea, dar și gestionarea acestor stări emoționale. 

Burnout-ul poate părea o situație fără ieșire. Dacă suntem stresați și copleșiți, nu putem fi părinți empatici și răbdători. Acest lucru ne poate face apoi să ne simțim vinovați. A avea grijă de noi înșine ne ajută să fim cel mai bun părinte posibil pentru copiii noștri. În plus, prin propriul exemplu îi vom învăța pe copiii noștri importanța îngrijirii de sine și le vom oferi strategii eficiente de adaptare pentru viață.

Ca părinți, ne dorim să le oferim tot ceea ce este mai bun pentru copiii noștri. Analizăm din poziția de adulți cum am fost tratați în copilărie de către alții și ne promitem nouă înșine, dar și copiilor noștri că nu vom repeta greșelile pe care le-am observat sau poate le-am trăit. Dar vine un moment când simțim că suntem epuizați și încet-încet devenim acei părinți de care evitam să fim înainte. Și de cele mai multe ori ne distanțăm de copiii noștri în încercarea de a ne restaura forțele.

Ce este Burnout-ul?

Burnout-ul este o stare de epuizare emoțională, mentală și adesea fizică, cauzată de stres prelungit sau repetat. Stresul poate fi de la orice, de la muncă, relații defectuoase și chiar din viața de părinte de zi cu zi. Problema nu este intensitatea stresului, ci durata, iar unele semne pot fi:

Epuizarea – burnout-ul aduce o epuizare intensă pe care nici o cantitate de somn nu pare să o vindece.

Motivația/energia scăzută – dorința de a face lucruri a dispărut. Activitățile care înainte erau făcute cu entuziasm acum par prea grele.

Un nivel înalt de frustrare – când suntem la limita noastră de stres, toleranța devine mai mică.

Productivitatea redusă – când motivația a dispărut, facem doar strictul necesar pentru a menține un oarecare echilibru.

Empatie redusă – Când apare epuizarea, nu mai rămâne nimic de oferit altcuiva. Nu că nu ne pasă, ci doar că nu mai putem oferi empatie pentru alții.

Dragi părinți, #CNFACEM dacă ne îndreptăm spre burnout sau suntem deja arși? Practic, trebuie să facem ceea ce ne ajută să ne simțim restaurați. Trebuie să creăm obiceiuri regulate care să ne ajute să ne simțim mai bine. Un alt beneficiu al practicii de îngrijire de sine ar fi faptul că îi învățăm pe copiii noștri că și ei trebuie să aibă grijă de ei înșiși.

Este atât de important să nu neglijăm elementele de bază: somnul, mâncatul bine și sănătos, exercițiile fizice și efectuarea controalelor regulate de sănătate. Una dintre cele mai bune moduri prin care ne putem îngriji mental de noi înșine este să învățăm să spunem „nu”. Acest lucru ar putea însemna să nu răspundem la telefon în timpul cinei, să nu trimitem e-mailuri între anumite ore ale zilei, să spunem ”nu” angajamentelor suplimentare.

Restabiliți concentrarea! Uneori, dacă ne facem timp să ne gândim de ce facem ceea ce facem, ne poate ajuta să găsim motivația pe care am pierdut-o. Dar când ne dăm seama că scopul nostru este să creștem oameni stabili din punct de vedere emoțional, începem să vedem totul într-o lumină nouă. Corespund obiectivele și valorile prezente cu cele din trecut? Ce putem schimba astfel încât să aibă mai mult sens ceea ce facem?

Pentru a preveni burnout-ul părinților, este important să ia măsuri proactive pentru a reduce nivelul de stres și presiune. Acestea pot include delegarea responsabilităților către alți membri ai familiei sau profesioniști, găsirea de modalități de a reduce stresul, cum ar fi practicarea de exerciții fizice sau meditația, și încurajarea unui echilibru între viața personală și familială. Este important să recunoaștem că nimeni nu poate fi un părinte “perfect” și că este firesc să cerem ajutor și să luăm pauze atunci când avem nevoie.

Dragi părinți, echipa serviciului Telefonul Copilului 116 111 vă reamintește că suntem mereu la un apel distanță, 24/24 disponibili pentru a discuta ceea ce vă frământă legat de copiii dumneavoastră. 

A fi părinte este o adevărată provocare. Responsabilitatea pe care ne-o solicită acest rol, deseori necesită resurse care ni se par epuizate. Astfel ajungem să simțim rușine și vinovăție față propriul copil. În continuare propunem sugestii care pot ghida părintele în sarcina sa deosebit de importantă – creșterea propriului copil:

• Conștientizează momentele în care te simți enervat de comportamentele copilului. Acestea indică frustrările noastre care necesită a fi analizate.
• Oprește-te atunci când lucrurile duc pe calea greșită. O pauză poate calma spiritele și îți oferă timp să regândești acțiunile. Oprește-te la mijloc de propoziție când știi că urmează să-ți pară rău de cele ce vor urma a fi spuse.
• Descoperă cum funcționează emoțiile. Furia este și o stare biologică care nu ne ajută să găsim soluții, deseori fiind copleșiți de furie putem face și spune ceea ce nu ne-am permite altă dată.
• Restartează propria poveste, creează-ți scenarii ușor de urmat inspirate doar din momentele frumoase preluate din propria copilărie. Creează-ți o listă cu acțiuni simple pe care o poți atașa într-un loc vizibil și pe care le vei putea face în relație cu copilul tău.
• Relaxează-te, un părinte stresat este un părinte ineficient. Alocă timp pentru activități ce-și descarcă tensiunea – fă din asta o rutină.
• Caută sprijin. A cere ajutor nu înseamnă a fi neputincios, a cere ajutor înseamnă a-ți dori să faci o schimbare spre bine.

Psihologii de la Telefonul Copilului sunt disponibili 24/24, gratuit, confidențial și anonim atunci când simțiți că resursele sunt epuizate.

Atât pentru copil, cât şi pentru părinţii lui, şcoala este o nouă provocare şi începutul unei noi şi importante etape de viaţă. Părinţilor le revine rolul important de a pregăti copilul să păşească în această etapă cu mult curaj şi aşteptări reale.

Aşadar, stimaţi părinţi, să analizăm împreună ce înseamnă primul an de şcoală, primul sunet pentru copilul dumneavoastră, care e deprins în mare parte cu joaca şi regimul grădiniţei.

În primul rând, pentru copil acest eveniment înseamnă o schimbare bruscă a modului de viaţă. Un alt tip de regim, de la sunet la sunet. Concentrare la teme pentru perioade mai lungi de timp. Întrebări, răspunsuri. Noi cunoştinţe în persoana colegilor şi profesorilor.

Odată ce copilul a păşit pragul şcolii, părinţilor le revin de asemenea noi responsabilităţi şi griji. Pregătirea temelor pentru acasă împreună. Mai multă comunicare şi explicaţii despre conţinutul lecţiilor, colegi şi profesori. Şi, desigur, cea mai importantă şi primordială sarcină a părinţilor este însoţirea emoţională a copilului de-a lungul acestei minunate călătorii de descoperire a unei lumi noi – cea a cunoştinţelor.

Dragi părinţi, şcoala este pentru copil experienţa vieţii de grup care îl pregăteşte pentru integrare în societate. Dumneavoastră aveţi importanta sarcina de a vă ajuta copilul să se acomodeze mai uşor noului mediu şi să stabilească relaţii pozitive cu noi semeni din jurul său. Aşadar, încercaţi să vă amintiţi de prima Dvs. zi de şcoală şi emoţiile pe care le-aţi trăit atunci. Cu siguranţă, aveţi multe amintiri legate de acea zi, de perioada şcolară a vieţii. Împărtăşiţi-vă trăirile din trecut cu copilul şi ajutaţi-l să înţeleagă că o astfel de experienţă este necesară pentru el şi, oricât de complicat i-ar  părea de la început, îi sunteţi şi îi veţi fi mereu alături. Chiar dacă orice copil învaţă comportamentul interrelaţional încă de la grădiniţă, participaţi la dezvoltarea ascultării sale active şi la ajustarea modelelor de comunicare pe care le dezvoltă din primele zile a vieţii sale de elev. Vorbiţi-i despre comunicare şi cooperare cu alţi copii în procesul învăţării lucrurilor noi. Este important ca anume dumneavoastră, prin exemplul propriu, să-i prezentaţi şcoala ca un mediu prietenos lui, acolo unde el pleacă pentru a descoperi, a cunoaşte, a pune întrebări, a comunica, a cere răspunsuri, a dezvolta calităţi şi competenţe care îi vor fi necesare pe parcursul întregii vieţi.

Nu uitaţi că toţi copiii iubesc veselia şi joaca. Ei nu trebuie să plece la şcoală cu ideea că acolo distracţiile se sfârşesc şi că pereţii şcolii sunt asemenea unei clădiri sumbre, ce îi privează de râsete şi zgomot. Prin câteva amintiri haioase treziţi-i gustul copilului de a pleca la şcoală pentru a cunoaşte noi prieteni, a glumi, a se juca şi a avea aventuri interesante. La fel, nu ezitaţi să vizitaţi şcoala şi clasa în care învaţă copilul, pentru a-i arată că viaţa lui nouă de elev vă preocupă şi că nu este singur în noile sale încercări.

Doar o pregătire psihologică activă a copilului pentru şcoală şi o implicare continuă în procesul studiilor vă va ajuta să cunoaşteţi mai bine cum se simte copilul, ce dificultăţi întâmpină şi unde trebuie să interveniţi ca să-l ajutaţi să depăşească orice obstacol.

Telefonul Copilului 116 111 vă este şi el alături pentru a discuta despre problemele care vă frământă, având noul statut de părinte, al cărui copil merge pentru prima dată la şcoală.

 Sunteți adult și cunoașteți ce înseamnă cuvântul ,,violență’’. Suntem siguri că la fel cunoașteți că violența asupra unui copil are loc în diferite medii: în stradă sau alt loc public, la şcoală, chiar şi în familie. Copiii, fiind supuși violenței în familie, de multe ori neagă sau ascund faptul că ar fi victime ale unui comportament agresiv din partea celor de care depind și în raport cu cine sunt mai slabi.

Violența împotriva unui copil este orice acțiune sau inacțiune care îi provoacă acestuia suferință fizică sau/și psihologică. Despre consecințele acesteia asupra unui copil puteți citi o sumedenie de articole, puteți auzi argumentele specialiștilor la televizor sau radio. Cea mai gravă consecință însă despre care dorim să vă vorbim este cea în care un copil, supus unui abuz fizic, verbal sau sexual, este o persoană care va suferi și la maturitate, dacă nu se intervine la timp pentru a-l proteja de mediul sau persoanele care i-au provocat asemenea suferință. Un copil care a auzit doar cuvinte de ocară sau a fost înjosit crește un adult care va avea cu greu încredere în forțele proprii. Un copil supus bătăilor crește un adult care își stăpânește cu greu furia, sau și mai grav, caută pe cineva mai slab pentru a și-o revărsa. Un copil care mereu e martor al certurilor și neînțelegerilor în familie, la maturitate riscă să repete un model de cuplu asemănător celui al  părinților săi.

Despre cum influențează orice situație de violență asupra stării emoționale și sănătății copilului se pot spune încă multe lucruri. Noi, ca adulți, avem responsabilitatea să protejăm orice copil de orice suferință, mai ales dacă această suferință e provocată de o persoană apropiată lui. Există instituții și specialiști care se ocupă de prevenirea și combaterea violenței asupra copilului. Puteți vorbi despre violență asupra unui copil sau cere ajutor de la autoritatea tutelară locală, reprezentată de primarul localității, angajații serviciilor sociale, profesori, polițiști, medici. La fel, vă îndemnăm să formați numărul 116 111. La Telefonul Copilului puteți cere o consultație privind structurile la care vă puteți adresa, raporta cazuri de violență împotriva copiilor sau beneficia de consilieri privind comunicarea non-violentă și constructivă cu un copil.

P.S. Copii vinovați care trebuie pedepsiți? Sau adulți care nu pot să-și  rezolve de sine stătători  problemele?

Depresia majoră sau depresia clinică este atunci când ești deprimat în majoritatea zilelor, pierzând interesul pentru activitățile și relațiile normale, timp de cel puțin 2 săptămâni sau mai mult. Depresia majoră include simptome cum ar fi oboseala, sentimente de inutilitate, concentrare redusă, insomnie sau hipersomnie, neliniște sau chiar gânduri de sinucidere. Fie că este vorba de depresie și nu de tristețe, vă încurajăm să citiți cu atenție acest articol pentru a afla cu adevărat diferența dintre tristețe și depresie.

Dacă observi că simptomele tale de tristețe au durat mult timp, te încurajăm să începi să faci primul pas pentru a afla mai multe și a căuta ajutor.

Încă mai ai energia să te bucuri de hobby-urile tale, cel mai probabil treci prin tristețe normală, nu prin depresie clinică. Cei diagnosticați cu depresie se găsesc adesea cu un sentiment copleșitor de letargie/apatie și este posibil să nu aibă interes în a face lucruri care odată le-au adus fericirea, această amorțeală se poate extinde pe perioade lungi, ceea ce este diferit de tristețea tipică.

Aveți suficientă energie pentru a vă îndeplini sarcinile zilnice. Încă mai mănânci toate mesele, nu prea ai dificultăți în a dormi? Depresia vine adesea cu incapacitatea de a finaliza activitățile obișnuite, deoarece îți lipsește energia și nu vezi scopul în timp ce ești nemulțumit. Chiar și lucruri simple, cum ar fi mersul la baie, gătirea prânzului – pot  părea obositoare. Persoanele deprimate stau adesea în patul lor pierzând percepția timpului sau trăiesc o senzație de amorțeală. O persoană tristă poate fi mai tăcută și mai inactivă decât de obicei, dar odată ce au apărut nevoile – mănâncă, folosește baia și se îngrijește de ea însăși.

Continui să vorbești cu prietenii tăi și cu cei dragi. Ai abilitatea să te deschizi cu prietenii tăi sau chiar să te plângi despre lucrurile care ți se întâmplă în viață.  Persoanele cu depresie tind să fie incapabili să facă asta, deoarece depresia poate proveni din nimic. O persoană poate duce o viață complet normală și dintr-o dată se trezește să experimenteze sentimente bruște de amorțeală și deznădejde și din cauza acestui fapt, unii oameni aleg să nu se deschidă deloc, ceea ce-i poate împiedica  să nu solicite ajutor pentru că ar putea simți că nu merită – aceasta este ceva diferit de tristețea normală, deoarece cît timp ești deschis în relațiile sociale, chiar și atunci când ești trist este ceva normal. Este evident, că poate vrei câteodată să iei o pauză și să te izolezi puțin, dar în cele din urmă, de obicei, revii la socializarea ta obișnuită.

Stima ta de sine nu este afectată permanent. Este normal ca oamenii triști să aibă sentimente negative despre ei înșiși, iar lucrurile care îi tulbură și nasc emoții, cum ar fi remușcarea, regretul și lipsa de speranță, sunt comune atunci când ai experimentat un  eveniment nefericit. Până la urmă aceste emoții tind să se estompeze în timp, mai ales când cunoști rădăcina problemei și lucrezi la rezolvarea ei. Însă acest lucru diferă la persoanele depresive, care sunt prinse într-o bulă continuă de negativitate, care se poate extinde la gânduri și acte de autovătămare sau chiar sinucidere. Capacitatea de a-și reveni după o experiență proastă este un bun indicator al sănătății tale mintale.

Te confrunți cu sentimente de epuizare. Simți că fiind cu prietenii tăi nu ești într-atât de fericit cum obișnuiai să fii, chiar dacă nimic nu s-a schimbat? Sau poate îți este greu să menții rutina pe care ți-ai creat-o pe parcursul unor săptămâni, luni sau ani? Toată lumea are nevoie de o pauză, altfel suntem expuși riscului de epuizare, care se caracterizează prin  sentimente de epuizare a energiei sau epuizare cauzate de stres prelungit care pot fi confundate cu depresie. Trăind în burn-out, s-ar putea să nu vă puteți îndeplini sarcinile din cauza  la o distanță mentală crescută față de prieteni sau din cauza  lipsei de energie, deoarece nu reușiți să faceți față stresului pe care l-ați îndurat de mult timp. Dacă vă găsiți pe sine aici, ar putea fi o idee bună să practicați un echilibru bun între viața profesională și viața personală.

Te simți mai ușor după un plâns bun. A te simți mai bine după ce ai eliberat emoțiile este un bun indicator că ești trist  și nu deprimat, deoarece persoanele care suferă de despresie adesea nu văd rostul să se deschidă cu privire la ceea ce trăiesc ei înșiși și tind să se vadă  ca persoane lipsite de valoare și care nu merită atenție. Verbalizarea sentimentelor tale este importantă, deoarece te ajută să-ți procesezi emoțiile, să-ți dezvolți conștientizarea emoțională și să-ți limpezești mintea, așa că este mai bine să-ți eliberezi emoțiile decât să le ții în interior, de aceea este foarte util să fii  înconjurat de oameni de încredere care te înțeleg.

Timpul te vindecă. După câteva săptămâni sau chiar luni, te trezești în continuare în aceeași situație sau uiți încet de ea? Faptul că poți să-ți revii este un indicator, că ceea cu te confrunți este  tristețe, nu depresie. Depresia este mult mai severă în ceea ce privește amploarea simptomelor și modul în care aceste simptome afectează viața persoanei. Medicii psihiatrii lucrează cu simptome care durează cel puțin două săptămâni, ca ulterior să le considere semne ale depresiei. Acestea poate dura luni sau chiar ani și este mult mai greu de recuperat decât  de o tristețea tipică. Așa că, ori de câte ori ești trist, fă-ți timp pentru a-ți recunoaște tristețea, încearcă să găsești mecanisme de adaptare sănătoase și înconjoară-te de persoane dragi care te susțin.

Psihologii de la ,,Telefonul Copilului” sunt disponibili 24/24, gratuit, confidențial și anonim, pentru a vă oferi suportul necesar.