Stilurile educative parentale reprezintă un aspect crucial al modului în care părinții își cresc și își educă copiii. Aceste stiluri, care variază de la autoritar la permisiv, au un impact puternic asupra dezvoltării emoționale, comportamentale și sociale a copiilor. Stilul educației familiale se referă cu precădere la procesul de influențare pe care îl exercită părinții asupra copiilor. Stilul educativ parental este studiat pentru a diferenția categoriile de practici educative și corespondența cu diferite reacții și comportamente ale copiilor. Privind clasificarea stilurilor parentale, au fost conceptualizate diferite tipuri educative: autoritar (dominant), permisiv (indulgent), democratic, neglijent (neimplicat/indiferent).

Adesea auzim de la părinți că din dorinţa de a proteja, uneori, exagerează cu grija sau controlul faţă de adolescentul din familie, fapt ce ar putea îngreuna relaţionarea dintre ei, dar şi încrederea în adulţi într-o situaţie de criză. Cu toate acestea, exact în perioada de adolescenţă, tinerii îşi fac noi prieteni, descoperă interese comune, apar primele sentimente de îndrăgostire, dar şi neînțelegerile dintre ei.

Odată ce cresc și se dezvoltă, copii trec prin diferite schimbări atât din punct de vedere fizic dar și psiho-emoțional. Înțelegem că în primii ani de viață, micile vânătăi care le vedem pe corpul copilului pot fi rezultatul primilor pași și dorinței de a explora mediul înconjurător. Însă și în cazul în care observați pe corpul copiilor Dvs semne originea cărora nu o cunoașteți – acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă sau, de investigare, cel puțin.

Dificultățile de învățare ale copilului sunt mai frecvent descrise ca comportamente prin care copilul nu poate face față solicitărilor și sarcinilor de învățare propuse, care sunt caracteristice vârstei sau clasei în care copilul studiază. Cauzele posibile ale nereușitelor la învățătură pot fi deficiențele parțiale de capacitate. Aceasta înseamnă că unele domenii ale percepției nu sunt dezvoltate corespunzător vârstei.

Disciplina copiilor este unul din cele mai sensibile capitole ale muncii unui părinte, deseori este confundată cu pedeapsa. Cu toate acestea, psihologii spun că disciplina este al doilea dar pe care îl poate primi un copil de la părintele său, deoarece primul este, desigur, iubirea.
Ce înseamnă totuşi disciplina? Disciplina înseamnă învăţare, iar acest lucru nu se întâmplă peste noapte ci necesită multă repetiţie, iar scopul principal este să-ţi formezi autocontrolul şi limitele. Anume datorită disciplinei, tu o să-ţi formezi propriile standarte de care o să ai nevoie toată viaţa.

Cunoaștem că divorțul demult nu mai este un tabu în societatea contemporană, însă consecințele acestuia odata cu trecerea timpului rămân a fi la fel de semnificative. Odată ce divorțează soții între ei, ”divorțează” și copilul de părintele în grija căruia nu a rămas să fie. Desigur există situații în care soții aleg să împartă sarcinile privind îngrijirea copilului/-ilor și chiar respectă această alegere, însă acest articol o să vizeze mai mult situațiile în care acest lucru nu se întîmplă.
Pentru a ne căsători cu succes, ştim cu toţii, e nevoie să parcugem nişte etape şi să facem faţă la nişte provocări, dar cum e cu divorţul? Divorţul, chiar dacă înseamnă pentru mulţi “o separare”, “un punct”, “un sfârţit”, poate fi şi el unul reuşit. Spunem “reuşit” atunci când acesta nu a adus mari pierderi partenerilor şi copiilor care au făcut parte din familie. Aceste pierderi se referă atât la aspectele materiale, cât şi la cele psihologice.

Relația părinte-copil presupune o comunicare armonioasă a acestora. O temă importantă care este necesar a fi abordată în discuție este cea despre corpul copilului. Una din regulile de bază în discuțiile cu copilul despre corp și schimbările care survin este de a explica acestuia particularitățile corpului. Este recomandat de a concentra atenția copilului nu la „cât de bine arată”, ci la „cât de sănătos/oasă arată”: „Ești foarte sănătos/oasă. Pari fericit/ă”.

E bine să știm – reguli de aur pentru siguranța copiilor noștri
A fi părinte nu înseamnă a ști totul. Învățăm împreună cu copiii noștri, pe măsură ce ei cresc. Cu atât mai mult, cu cât, dacă ajungem în situații stresante, acest „nu știu” vine din cauza emoțiilor puternice, care ne blochează rațiunea și ne împiedică să gândim la rece.
Aici, Telefonul Copilului vine cu câteva sugestii despre cum să interveniți în unele situații de risc care vi se pot întâmpla.

Astăzi, ne propunem să vă vorbim despre faptul cum comportamentul anxios al părintelui, stările depresive şi tendinţele de control exagerat asupra vieţii copilului, pot dăuna relaţiilor pe care copilul tinde să le stabilească cu semenii sau acele relaţii pe care le va stabili în viitor.
Deseori, în articolele noastre, accentuăm ideea că părinţii sunt modele pentru copiii lor. Un copil va prelua de la părintele său anumite modele de comportament, inclusiv şi cele după care acesta stabileşte relaţii cu oamenii din jur.