Astăzi, ne propunem să vă vorbim despre faptul cum comportamentul anxios al părintelui, stările depresive şi tendinţele de control exagerat asupra vieţii copilului, pot dăuna relaţiilor pe care copilul tinde să le stabilească cu semenii sau acele relaţii pe care le va stabili în viitor.
Deseori, în articolele noastre, accentuăm ideea că părinţii sunt modele pentru copiii lor. Un copil va prelua de la părintele său anumite modele de comportament, inclusiv şi cele după care acesta stabileşte relaţii cu oamenii din jur.

Astăzi dorim să vorbim despre un fenomen urât care se întâmplă în societatea noastră și care, cu părere de rău, afectează negativ copiii. Și anume, despre două tipuri de situație, când adulții, care se află în conflict între ei, implică copiii în rezolvarea acestora sau, chiar mai rău, în planurile lor de răzbunare. Aici nu ne referim la conflictul între părinții aflați în proces de divorț sau la buneii, unchii și mătușile care nu pot împărți copilul. Noi ne referim la conflictele între părinți/îngrijitori, pe de o parte, și vecini, cunoștințe, consăteni etc., de cealaltă parte. Noi ne referim la diferite alte probleme, decât cele legate de copii, dar pe care unii maturi tind să le rezolve, utilizând numele și persoana copilului.

Cunoaștem bine că sunteți foarte dornici de informații și cunoștințe noi. Manifestați un interes deosebit atunci când discutați cu noi la telefon despre ce înseamnă a fi în siguranță și cine vă asigură această siguranță.
Chiar dacă discutăm deseori cu voi despre cine sunt acele persoane la care vă puteți adresa și care sunt obligate să vă ajute, am hotărât să le enumerăm încă o dată pentru voi. Astfel, puteți primi o informație mai amănunțită care v-ar fi de folos vouă sau altor copii pe care îi cunoașteți și pe care îi puteți ajuta.
Părinții. Părinții sunt persoanele care au grijă de voi; care vă creează un mediu favorabil pentru creștere și dezvoltare. Părinții au responsabilitatea de a vă acoperi nevoile de bază, cum ar fi: casă, căldură, hrană, accesul la studii, haine și, desigur, nu în ultimul rând, afecțiune.

Dragi părinți, în acest articol a-m vrea să descriem ce se întâmplă dacă educăm în copil că a manifesta emoțiile nu este chiar cel mai bun mod de a te exprima. Ne vom referi la orice fel de emoții fiindcă atunci când copilul e foarte bucuros, strigă și aleargă – îi spunem „fii cuminte”.

Nu folosim foarte des în vorbirea curentă cuvântul ”anxietate” și nici nu ne prea referim la stările noastre sau ale copilului nostru ca fiind trăiri anxioase. Dar dacă copilul se regăsește în vreuna dintre situațiile enumerate mai sus, atunci cel mai probabil trăiește o stare de anxietate. Mai degrabă suntem familiari cu „îi e frică”, „se îngrijorează”, „se teme”, „îi e groază să…”, „e tare preocupat de…”, „îl neliniștește că…”. Toate aceste stări de îngrijorare, neliniște, teamă, frică le putem grupa sub termenul-umbrelă de anxietate.

Una dintre emoțiile în situații stresante sau complicate, pe care le manifestă unii oameni, este furia. Este o emoție negativă, care apare de obicei când cineva se simte frustrat sau ca o reacție la o situație provocatoare. Cu părere de rău, unii dintre părinți trăiesc o astfel de emoție și în relația cu propriul copil. Furia revărsată asupra copilului se poate manifesta prin diferite forme – de la cuvinte dureroase, comportamente demonstrativ negative (părintele aruncă sau strică un obiect, lovește în ceva etc.) până la aplicarea violenței fizice. Unii dintre părinți se înfurie pe copil când acesta strică ceva, nu face ceva, primește note mai slabe la școală sau repetă un comportament nepermis în ciuda rugăminților acestora, în special când așteptările față de copil sunt prea mari.