Cunoaștem că divorțul demult nu mai este un tabu în societatea contemporană, însă consecințele acestuia odata cu trecerea timpului rămân a fi la fel de semnificative. Odată ce divorțează soții între ei, ”divorțează” și copilul de părintele în grija căruia nu a rămas să fie. Desigur există situații în care soții aleg să împartă sarcinile privind îngrijirea copilului/-ilor și chiar respectă această alegere, însă acest articol o să vizeze mai mult situațiile în care acest lucru nu se întîmplă.
Pentru a ne căsători cu succes, ştim cu toţii, e nevoie să parcugem nişte etape şi să facem faţă la nişte provocări, dar cum e cu divorţul? Divorţul, chiar dacă înseamnă pentru mulţi “o separare”, “un punct”, “un sfârţit”, poate fi şi el unul reuşit. Spunem “reuşit” atunci când acesta nu a adus mari pierderi partenerilor şi copiilor care au făcut parte din familie. Aceste pierderi se referă atât la aspectele materiale, cât şi la cele psihologice.

Relația părinte-copil presupune o comunicare armonioasă a acestora. O temă importantă care este necesar a fi abordată în discuție este cea despre corpul copilului. Una din regulile de bază în discuțiile cu copilul despre corp și schimbările care survin este de a explica acestuia particularitățile corpului. Este recomandat de a concentra atenția copilului nu la „cât de bine arată”, ci la „cât de sănătos/oasă arată”: „Ești foarte sănătos/oasă. Pari fericit/ă”.

E bine să știm – reguli de aur pentru siguranța copiilor noștri
A fi părinte nu înseamnă a ști totul. Învățăm împreună cu copiii noștri, pe măsură ce ei cresc. Cu atât mai mult, cu cât, dacă ajungem în situații stresante, acest „nu știu” vine din cauza emoțiilor puternice, care ne blochează rațiunea și ne împiedică să gândim la rece.
Aici, Telefonul Copilului vine cu câteva sugestii despre cum să interveniți în unele situații de risc care vi se pot întâmpla.

Astăzi, ne propunem să vă vorbim despre faptul cum comportamentul anxios al părintelui, stările depresive şi tendinţele de control exagerat asupra vieţii copilului, pot dăuna relaţiilor pe care copilul tinde să le stabilească cu semenii sau acele relaţii pe care le va stabili în viitor.
Deseori, în articolele noastre, accentuăm ideea că părinţii sunt modele pentru copiii lor. Un copil va prelua de la părintele său anumite modele de comportament, inclusiv şi cele după care acesta stabileşte relaţii cu oamenii din jur.

Astăzi dorim să vorbim despre un fenomen urât care se întâmplă în societatea noastră și care, cu părere de rău, afectează negativ copiii. Și anume, despre două tipuri de situație, când adulții, care se află în conflict între ei, implică copiii în rezolvarea acestora sau, chiar mai rău, în planurile lor de răzbunare. Aici nu ne referim la conflictul între părinții aflați în proces de divorț sau la buneii, unchii și mătușile care nu pot împărți copilul. Noi ne referim la conflictele între părinți/îngrijitori, pe de o parte, și vecini, cunoștințe, consăteni etc., de cealaltă parte. Noi ne referim la diferite alte probleme, decât cele legate de copii, dar pe care unii maturi tind să le rezolve, utilizând numele și persoana copilului.

Dragi părinți, în acest articol a-m vrea să descriem ce se întâmplă dacă educăm în copil că a manifesta emoțiile nu este chiar cel mai bun mod de a te exprima. Ne vom referi la orice fel de emoții fiindcă atunci când copilul e foarte bucuros, strigă și aleargă – îi spunem „fii cuminte”.

Nu folosim foarte des în vorbirea curentă cuvântul ”anxietate” și nici nu ne prea referim la stările noastre sau ale copilului nostru ca fiind trăiri anxioase. Dar dacă copilul se regăsește în vreuna dintre situațiile enumerate mai sus, atunci cel mai probabil trăiește o stare de anxietate. Mai degrabă suntem familiari cu „îi e frică”, „se îngrijorează”, „se teme”, „îi e groază să…”, „e tare preocupat de…”, „îl neliniștește că…”. Toate aceste stări de îngrijorare, neliniște, teamă, frică le putem grupa sub termenul-umbrelă de anxietate.

Una dintre emoțiile în situații stresante sau complicate, pe care le manifestă unii oameni, este furia. Este o emoție negativă, care apare de obicei când cineva se simte frustrat sau ca o reacție la o situație provocatoare. Cu părere de rău, unii dintre părinți trăiesc o astfel de emoție și în relația cu propriul copil. Furia revărsată asupra copilului se poate manifesta prin diferite forme – de la cuvinte dureroase, comportamente demonstrativ negative (părintele aruncă sau strică un obiect, lovește în ceva etc.) până la aplicarea violenței fizice. Unii dintre părinți se înfurie pe copil când acesta strică ceva, nu face ceva, primește note mai slabe la școală sau repetă un comportament nepermis în ciuda rugăminților acestora, în special când așteptările față de copil sunt prea mari.

Discutați cu părinții despre cum o fotografie sau alta vă poate strica imaginea și reputația în fața colegilor și prietenilor. Explicați-le că multe situații de hărțuire în școală apar anume de la astfel de imagini.