kid-first-day-school-side-view
aprilie 5, 2023 by Sofia 0 Comentarii

Primul an de şcoală – provocare pentru copil şi părinţi

Atât pentru copil, cât şi pentru părinţii lui, şcoala este o nouă provocare şi începutul unei noi şi importante etape de viaţă. Părinţilor le revine rolul important de a pregăti copilul să păşească în această etapă cu mult curaj şi aşteptări reale.

Aşadar, stimaţi părinţi, să analizăm împreună ce înseamnă primul an de şcoală, primul sunet pentru copilul dumneavoastră, care e deprins în mare parte cu joaca şi regimul grădiniţei.

În primul rând, pentru copil acest eveniment înseamnă o schimbare bruscă a modului de viaţă. Un alt tip de regim, de la sunet la sunet. Concentrare la teme pentru perioade mai lungi de timp. Întrebări, răspunsuri. Noi cunoştinţe în persoana colegilor şi profesorilor.

Odată ce copilul a păşit pragul şcolii, părinţilor le revin de asemenea noi responsabilităţi şi griji. Pregătirea temelor pentru acasă împreună. Mai multă comunicare şi explicaţii despre conţinutul lecţiilor, colegi şi profesori. Şi, desigur, cea mai importantă şi primordială sarcină a părinţilor este însoţirea emoţională a copilului de-a lungul acestei minunate călătorii de descoperire a unei lumi noi – cea a cunoştinţelor.

Dragi părinţi, şcoala este pentru copil experienţa vieţii de grup care îl pregăteşte pentru integrare în societate. Dumneavoastră aveţi importanta sarcina de a vă ajuta copilul să se acomodeze mai uşor noului mediu şi să stabilească relaţii pozitive cu noi semeni din jurul său. Aşadar, încercaţi să vă amintiţi de prima Dvs. zi de şcoală şi emoţiile pe care le-aţi trăit atunci. Cu siguranţă, aveţi multe amintiri legate de acea zi, de perioada şcolară a vieţii. Împărtăşiţi-vă trăirile din trecut cu copilul şi ajutaţi-l să înţeleagă că o astfel de experienţă este necesară pentru el şi, oricât de complicat i-ar  părea de la început, îi sunteţi şi îi veţi fi mereu alături. Chiar dacă orice copil învaţă comportamentul interrelaţional încă de la grădiniţă, participaţi la dezvoltarea ascultării sale active şi la ajustarea modelelor de comunicare pe care le dezvoltă din primele zile a vieţii sale de elev. Vorbiţi-i despre comunicare şi cooperare cu alţi copii în procesul învăţării lucrurilor noi. Este important ca anume dumneavoastră, prin exemplul propriu, să-i prezentaţi şcoala ca un mediu prietenos lui, acolo unde el pleacă pentru a descoperi, a cunoaşte, a pune întrebări, a comunica, a cere răspunsuri, a dezvolta calităţi şi competenţe care îi vor fi necesare pe parcursul întregii vieţi.

Nu uitaţi că toţi copiii iubesc veselia şi joaca. Ei nu trebuie să plece la şcoală cu ideea că acolo distracţiile se sfârşesc şi că pereţii şcolii sunt asemenea unei clădiri sumbre, ce îi privează de râsete şi zgomot. Prin câteva amintiri haioase treziţi-i gustul copilului de a pleca la şcoală pentru a cunoaşte noi prieteni, a glumi, a se juca şi a avea aventuri interesante. La fel, nu ezitaţi să vizitaţi şcoala şi clasa în care învaţă copilul, pentru a-i arată că viaţa lui nouă de elev vă preocupă şi că nu este singur în noile sale încercări.

Doar o pregătire psihologică activă a copilului pentru şcoală şi o implicare continuă în procesul studiilor vă va ajuta să cunoaşteţi mai bine cum se simte copilul, ce dificultăţi întâmpină şi unde trebuie să interveniţi ca să-l ajutaţi să depăşească orice obstacol.

Telefonul Copilului 116 111 vă este şi el alături pentru a discuta despre problemele care vă frământă, având noul statut de părinte, al cărui copil merge pentru prima dată la şcoală.