În ultima perioadă de timp depunem mult efort ca să putem fi aproape de situaţiile pe care ni le descrieţi în timpul consilierii telefonice şi asta din simplu motiv, ne dorim să vă fim maxim utili. În unele cazuri conştientizăm că nu ne reuşeşte acest lucru, deoarece descrierea situaţiei/problemei este însoţită de exprimări obscene. Însă dincolo de vorbirea necenzurată folosită în discuţie cu noi, ştim că se ascunde persoana TA, posibil supărată, care încearcă prin aceste cuvinte să descarce tensiunea şi nemulţumirea adunate într-o cantitate enormă.
Şi da, un vocabular urât folosit, de cei din jur este înţeles drept lipsa de educaţie sau a celor 7 ani de acasă, însă noi ştim că nu este pe deplin adevărată această judecată. În acest sens, îndemnul nostru este să vorbim frumos, să folosim partea frumoasă a vocabularului nostru, chiar dacă emoţiile negative ne dezechilibrează şi „ne bagă pe limbă” tot felul de exprimări care ustură auzul.

Astăzi, ne propunem să vă vorbim despre faptul cum comportamentul anxios al părintelui, stările depresive şi tendinţele de control exagerat asupra vieţii copilului, pot dăuna relaţiilor pe care copilul tinde să le stabilească cu semenii sau acele relaţii pe care le va stabili în viitor.
Deseori, în articolele noastre, accentuăm ideea că părinţii sunt modele pentru copiii lor. Un copil va prelua de la părintele său anumite modele de comportament, inclusiv şi cele după care acesta stabileşte relaţii cu oamenii din jur.

Astăzi dorim să vorbim despre un fenomen urât care se întâmplă în societatea noastră și care, cu părere de rău, afectează negativ copiii. Și anume, despre două tipuri de situație, când adulții, care se află în conflict între ei, implică copiii în rezolvarea acestora sau, chiar mai rău, în planurile lor de răzbunare. Aici nu ne referim la conflictul între părinții aflați în proces de divorț sau la buneii, unchii și mătușile care nu pot împărți copilul. Noi ne referim la conflictele între părinți/îngrijitori, pe de o parte, și vecini, cunoștințe, consăteni etc., de cealaltă parte. Noi ne referim la diferite alte probleme, decât cele legate de copii, dar pe care unii maturi tind să le rezolve, utilizând numele și persoana copilului.

Dragi părinți, în acest articol a-m vrea să descriem ce se întâmplă dacă educăm în copil că a manifesta emoțiile nu este chiar cel mai bun mod de a te exprima. Ne vom referi la orice fel de emoții fiindcă atunci când copilul e foarte bucuros, strigă și aleargă – îi spunem „fii cuminte”.

Nu folosim foarte des în vorbirea curentă cuvântul ”anxietate” și nici nu ne prea referim la stările noastre sau ale copilului nostru ca fiind trăiri anxioase. Dar dacă copilul se regăsește în vreuna dintre situațiile enumerate mai sus, atunci cel mai probabil trăiește o stare de anxietate. Mai degrabă suntem familiari cu „îi e frică”, „se îngrijorează”, „se teme”, „îi e groază să…”, „e tare preocupat de…”, „îl neliniștește că…”. Toate aceste stări de îngrijorare, neliniște, teamă, frică le putem grupa sub termenul-umbrelă de anxietate.

Una dintre emoțiile în situații stresante sau complicate, pe care le manifestă unii oameni, este furia. Este o emoție negativă, care apare de obicei când cineva se simte frustrat sau ca o reacție la o situație provocatoare. Cu părere de rău, unii dintre părinți trăiesc o astfel de emoție și în relația cu propriul copil. Furia revărsată asupra copilului se poate manifesta prin diferite forme – de la cuvinte dureroase, comportamente demonstrativ negative (părintele aruncă sau strică un obiect, lovește în ceva etc.) până la aplicarea violenței fizice. Unii dintre părinți se înfurie pe copil când acesta strică ceva, nu face ceva, primește note mai slabe la școală sau repetă un comportament nepermis în ciuda rugăminților acestora, în special când așteptările față de copil sunt prea mari.

Noi deseori vă auzim vorbind despre problemele, conflictele, neînțelegerile pe care le aveți cu copiii Dvs. adolescenți. Și nu ne spuneți că ați avea copii răi, doar uneori neascultători, și că ei nu mai doresc să facă ceea ce le spuneți. Astfel, firește, vă faceți griji.

Deseori însă unii părinții se plâng că fiul sau fiica nu vrea să îndeplinească careva sarcini pe care ar trebui deja să le facă cu ușurință la vârsta pe care o are. De exemplu, spălatul vaselor, aranjarea patului, a hainelor și a cărților, ajutor la îngrijirea animalelor domestice etc. Și că, fiind „pus la treabă”, copilul manifestă nemulțumire – plânset, scâncet, replici, aruncare de obiecte, plecare intenționată de acasă etc.

Cuvintele auzite de un copil influențează direct formarea lui ca personalitate și percepția lumii în care trăiește. Iată de ce, stimați părinți, este foarte important să fiți atenți la adresările către copilul Dvs. și frazele pe care obișnuiți să le repetați zi de zi.
Telefonul Copilului a selectat 5 fraze tabu în comunicarea părintelui cu copilul său.