Întrebare: Unul dintre profesori ne înjosește cu cuvinte urâte când nu ne pregătim de ore. La cine să ne adresăm? Nouă ne este frică că vom lua note mici.
Răspuns: În situații când suntem numiți cu cuvinte urâte, umilitoare sau care ne înjosește demnitatea, putem vorbi despre o intimidare a personalitații noastre. Aceste situații indică asupra violenței psihologice
Nimeni nu are dreptul să provoace suferințe psihice unei alte persoane, în special copilului, prin înjosire, derâdere, insultări etc. Și mai rău este atunci când aceste acțiuni sunt folosite de adulți, care reprezintă o autoritate pentru copii: educatori, profesori, director de şcoală și alții. Este important să nu acceptăm și să nu normalizăm aceste situații, ci să le povestim părinților despre cele întâmplate, să apelăm la Telefonul Copilului 116 111, pentru a vorbi despre astfel de probleme, cu condiţia păstrării anonimatului, iar consilierii de la Telefonul Copilului te vor ajuta să găsești o soluție potrivită.
Întrebare: Am 15 ani. Un prieten de-al meu în ultima perioadă a devenit închis în sine. În una din zile mi-a povestit cum tatăl este violent cu el, e foarte disperat. Mi-aș dori să-l ajut, însă nu știu cum? Ce recomandare îmi puteți da?
Răspuns: Bună ziua, credem că prietenul tău într-adevăr are nevoie de ajutor și acest ajutor trebuie să vină cât mai curând posibil. Este important ca el să înțeleagă că problema cu care se confruntă nu poate fi rezolvată de la sine. Tu, fiindu-i prieten, îi poți fi alături atunci când are nevoie să vorbească cu cineva, îi poți oferi încredere și sprijin. Încurajează-ți prietenul să vorbească cu un adult de încredere despre ceea ce i se întâmplă. Îi poți sugera să apeleze la Telefonul Copilului, la 116 111. La acest număr poate primi suportul emoțional de care are nevoie la moment. Apelul lui este un pas pentru a depăși situația prin care trece. Ne poate apela 24/24 în orice zi a săptămânii. Același lucru îl poți face și tu. Povestește unui adult, profesor, asistent social sau unui consilier de la Telefonul Copilului despre problema prietenului tău.
Întrebare: Bună ziua! Mă numesc Denis şi am 14 ani. Vreau să aflu de ce colegii mei din clasă se comportă urât cu mine, şi anume: îmi inventează porecle care mă fac să mă simt prost. Râd de mine chiar şi în legătură cu nişte lucruri care nu-s adevărate, sunt false. Vreau să înţeleg ce îi face pe ei să mă trateze în modul acesta, deoarece îmi dau seama că nu vine problema doar din persoana mea. Tot aceşti câţiva colegi ai mei o numesc „balenă” pe o fată din clasă şi fac glume pe seama felului cum arată. De asemenea îl umilesc pe un băiat care vine dintr-o familie modestă şi nu are telefon performant.
Răspuns: Toate exemplele date mai sus descriu fenomenul bullying, posibil ai mai auzit de acest termen. Comportamentul de bullying este o cale prin care unii copii au învăţat să primească atenţie, chiar dacă asta vine într-un mod negativ. Alţi copii se manifestă astfel pentru că aşa au învăţat să se simtă puternici (când ceilalţi se tem de ei). Pentru alţi copii, comportamentul de bullying reprezintă o cale uşoară de a fi percepuţi de ceilalţi ca fiind „cool”. Nevoia de a face parte din gaşca celor „cool” este atât de mare, încât unii copii pot să se comporte astfel pentru a fi acceptaţi de colegii populari din clasă. Există şi situaţii când unii copiii imită modelele învăţate, adică ei acţionează în acelaşi mod în care au fost şi ei umiliţi în trecut. Şi mai există şi categoria copiilor care interpretează greşit diferenţele culturale, etnice şi de posibilităţi financiare ale părinţilor.
Pentru a putea face faţă furiei, fricii, intimidării şi farselor colegilor, noi, psihologii de la Telefonul Copilului putem să te ghidăm cum ai putea să te comporţi în astfel de situaţii. De exemplu, există unii paşi, precum: controlul propriilor reacţii; ignorarea; exprimarea propriilor emoţii; transmiterea mesajului cât de mult te deranjează atitudinea unor colegi; solicitarea ajutorului unui adult pentru a fi protejat; şi mulţi alţi paşi care pot fi de folos în situaţiile descrise mai sus. Noi suntem la un sunet distanţă pentru copii care trăiesc situaţii similare şi nu numai!
Întrebare: Vreau să-mi continui studiile la colegiu, ca să-mi asigur viitorul. Părinții spun că studiile este o pierdere de timp. Am oare eu dreptul să cer ca să-mi permită să fac studii?
Răspuns: Dreptul la studii, nimeni nu ți-l poate lua, dar în situația ta, cel mai bine este să discuți cu părinții. Uneori nouă nu ne ajunge susținere din partea celor apropiați, și anume a părinților. Ne pare că ei nu ne înțeleg deloc și nu ne aud. Părinților tăi, la fel, le este greu, însă ei își fac griji pentru tine. Dar, pentru a găsi o soluție ei trebuie să înțeleagă cât de important este asta pentru tine. Tu poți să-i ajuți să vadă viitorul tău, și cum studiile la colegiu te pot influența. Încercă să găseşti o soluție din situația creată. Noi suntem siguri că tu vei reuși.
Conform art. 10 «Dreptul la învățătură» Legea № 338 privind drepturile copilului: «Fiecare copil are dreptul la instruire gratuită în limba de stat sau în altă limbă în şcoli de cultură generală, la continuarea studiilor în şcoli tehnico-profesionale, licee, colegii, instituţii de învăţămînt superior, în conformitate cu legislaţia». Prin urmare, fiecare copil poate și trebuie să ceară respectarea acestui drept. În astfel de situații se duc discuții cu părinții în dependență de alegea instituției și bugetul familial. Multe școli oferă burse de studiu și cazare în cămin.
Întrebare: Părinții au divorțat. Eu am rămas cu mama. După cearta părinților la telefon, mama nu-mi permite să vorbesc cu tata. Cum să o conving pe ea să-mi permită să comunic cu tata?
Răspuns: Înainte de toate încearcă să te liniștești. Părinții vor clarifică relația între ei, dar asta nu înseamnă că ei nu te mai iubesc! Fiecare dintre ei are frica să nu-ți provoace durere, se tem să nu te piardă, și din acest motiv conflictul devine și mai complicat. Lasă-i să se clarifice singuri. Încearcă să le explici că tu rămâi în continuare copilul lor, îi iubești și îi respecți, indiferent dacă locuiesc împreună sau separat.
Oferă-le timp să se clarifice în relația lor. Fiecare copil are dreptul să fie educat de ambii părinți. Comunică cu ei și cu celelalte rude, dacă ei nu prezintă pericol pentru sănătatea fizică și psihică. De la vârsta de 10 ani, părerea copilului se ia în calcul când este vorba despre propriile interese. De la vârsta de 14 ani copilul are dreptul să-și exprime părerea în instanța de judecată, cu cine dintre ei copilul vrea să locuiască împreună după divorțul părinților. În același timp, instanța de judecată stabilește regimul de întrevedere a copilului cu celălalt părinte, care este obligat să respecte ambele părți.
Întrebare: Am 17 ani. Locuiesc cu mama mea și cu tatăl vitreg. De ceva timp nu mă înțeleg cu tatăl vitreg, se agață de mine la fiecare pas, mă insultă. Nu are încredere în ceea ce fac. Îmi dau seama că mama suferă din cauza mea și a acestei relații cu tata, de-aceea încerc să evit întâlnirea cu el. Când ajung acasă, mă duc și mă încui în camera mea, de teama să n-o întristez pe mama. Sunt deprimată și mă gândesc că sunt vinovată de tot ce se întâmplă. Mă întreb dacă există o modalitate de a rezolva aceste conflicte. Mă puteți ajuta?
Răspuns: Bună seara. Situația cu tatăl tău este într-adevăr una dificilă, din motiv că până la urmă vă afectează pe toți trei. Ne imaginăm că treci prin momente grele și că ai nevoie de susținere pentru a depăși aceste conflicte. Ai încercat vreodată să vorbești cu mama ta? Cu tata? Este important să nu fii singură cu ceea ce te confrunți. Încearcă să explici mamei ceea ce simți și cât de important este pentru tine susținerea ei. Același lucru îl poți face și tu pentru mama, care la fel are de suferit de pe urma neînțelegerilor tale cu tatăl vitreg. Ar fi bine să încercați împreună să stabiliți niște reguli pentru a putea evita aceste conflicte și să discutați calm, fără să vă învinuiți reciproc. Poți suna oricând la 116 111, Telefonul Copilului este serviciul unde poți vorbi deschis despre ceea ce te frământă sau întristează.
Întrebare: Am 13 ani și am nevoie de sfatul dvs. Ieri am primit o notă joasă la evaluarea de la chimie, iar asta ar putea să-mi afecteze nota simestrială. M-am întristat mult, dar aş vrea ca părinţii să afle despre notă de la mine, nu de la şedinţa care va avea loc curând. Cum pot s-o fac?
Răspuns: Îţi mulţumim pentru curajul tău de a ne vorbi despre situaţia care te-a afectat mult. Să ştii că orice noutate pentru cei de acasă, fie ea pozitivă sau negativă o putem transmite doar prin comunicare. Ar fi bine cât mai curând să găseşti momentul potrivit pentru ai informa despre situaţia care s-a creat la şcoală. Timpul de pregătire a cinei sau cel de a spăla vesela de după luarea mesei, poate fi prielnic pentru a le comunica părinţilor astfel de noutăţi. Discutaţi împreună despre trăirile şi aşteptările tale în legătură cu calificativul primit, la sigur asta te va ajuta să înţelegi unde mai ai de depus efort. Important este să fii OK cu cunoştinţele tale şi să te simţi în siguranţă la şcoală sau acasă indiferent de notele pe care le primeşti.
Întrebare: Bună ziua! Am avut o înțelegere cu mama mea. Nu am reușit să o îndeplinesc pentru că m-am reținut după ore la școală. Nu am reușit să-i explic ce s-a întâmplat că ea mi-a dat câteva palme. A fost prima dată când m-a lovit. Am vrut să-i povestesc prietenului meu , însă mi-e rușine și nu cred că el m-ar putea ajuta. Totodată, înțeleg că am nevoie de ajutorul și susținerea cuiva.
Răspuns: Bună ziua! Violența afectează emoțional foarte mult. Ne dăm seama că acum îți este dificil să vorbești cuiva despre aceasta. Oricare ar fi fost motivul supărării mamei tale, acesta nu poate fi o justificare pentru un comportament agresiv. Astfel, ar fi oportun ca tu să întreprinzi careva pași importanți. În primul rând încearcă să vorbești cu mama despre cele întâmplate și să-i explici care a fost motivul că nu ai reușit să respecți înțelegerea. Ai putea să o întrebi pe mama ce a supărat-o atât de mult și dacă o poți ajuta cu ceva. La fel, vorbește-i despre tine și cum te-ai simțit atunci când ea te-a lovit.
Este foarte bine dacă ai un prieten cu care poți avea o comunicare sinceră și care te poate asculta. Ai putea să încerci să fii deschis cu el. Îți poate fi de mare ajutor. Sună la Telefonul Copilului 116 111. Un specialist de la celălalt capăt al firului este mereu gata să te asculte și împreună cu tine să găsească o soluție.