Din 4 iunie 2014, copiii din țara noastră se pot bucura de existența serviciului telefonic – Telefonul Copilului. Acest serviciu de asistenţă telefonică gratuită pentru copii este o linie telefonică, care urmărește scopul de a oferi suport în situații de criză și asistența necesară copiilor în cazurile de încălcare a drepturilor lor.
Telefonul Copilului este gestionat de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale și implementat de către A.O. Centrul Național de Formare Asistență Consiliere Educație din Moldova ,,CNFACEM’’.
Serviciile sunt prestate gratuit, prin intermediul numărului naţional unic 116 111, atribuit de către Agenţia Naţională pentru Reglementarea în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei a Republicii Moldova.
Ziua Internațională a Liniei de Asistență Telefonică pentru Copii, este sărbătorită anual la data de 17 mai.
În anul 2003, 49 linii telefonice pentru copii s-au întâlnit pentru a forma „Child Helpline International”, care la moment este o organizație formată din 173 membri din 140 țări, din care face parte și serviciul Telefonul Copilului 116111 din Republica Moldova, începând cu anul 2018.