Sfaturi pentru părinți

Vreau să fii cuminte!

 Deseori auzim cum copiii sunt ,,împărțiți’’  în cuminți și răi.

 Ce înseamnă un copil cuminte? Pentru mulți părinți acesta este un vis. Un copil care nu face dezordine, nu strigă, nu aleargă, nu cere nimic insistent, nu bate cu picioarele în pământ etc. Mai pe scurt, nu un copil, dar o jucărie. Unde îl pui acolo stă. Cel mai grav însă este că acești părinți nu numai că visează la acest lucru, dar și fac totul posibilul ca fiul sau fiica să fie un copil cuminte, ceea ce-i scutește de multe griji și devine motiv de laudă în fața altora. Frazele de tipul „De ce nu ești cuminte?”, „Fii cuminte!”, „Nu alerga!”, „Stai locului!”, ”De ce nu mă asculți?”, „Ești un copil rău!” etc. sunt de nelipsit în vocabularul părinților care tind să-și facă copiii ascultători. Unii însă mai adaugă la vorbe și fapte. Copilul este lovit atunci când nu este cuminte.

 La grădiniță și la școală „povestea copiilor cuminți” continuă. Dormi la amiază! Nu alerga pe coridoare! Stai cuminte în bancă! Nu te întoarce în urmă! etc.  În familie și în societate, copiilor li se trasează granițe foarte restrânse. Nu se poate! Nu se poate! Nu se poate! Li se impune un comportament care pentru foarte mulți dintre ei, pur și simplu, nu este compatibil cu temperamentul și specificul de vârstă pe care îl au.

 Impunerea forțată a „cumințeniei”, în multe cazuri, îi fac pe mulți copii să dezvolte fobii sau stări de anxietate.  Cu cât li se interzice mai multe lucruri să facă, cu atât devin mai neîncrezuți în acțiunile lor ulterioare. Ceea ce copiii aud este că trebuie să fie cuminți, în caz contrar părinții, profesorii, educatorii sau alți maturi vor fi foarte indispuși și supărați sau chiar li se va întâmpla ceva foarte și foarte rău.

 Deseori, copiii cărora li se repetă peste fiecare 5 minute să fie cuminți, fac exact inversul – devin mai agitați și tind să facă anume ceea ce li se interzice. Și, comportamentul unui astfel de copil chiar este justificat. El va fi în continuare zbânțuit, va strica în continuare obiecte și va rămâne în continuare indiferent la cerința de a fi cuminte, fiindcă el deja a început să creadă că orice ar face, este foarte supărător pentru părinții lui. Stimați părinți, copilul nu vă  face aceste lucruri „în ciudă”. Copilul Dvs. poate fi foarte nedumerit și dezorientat atunci când la același comportament pe care îl manifestă poate primi răspunsuri diferite de la Dvs.

 Unui copil nu trebuie său punem limite în tot ceea ce face, un copil trebuie învățat anumite reguli. Cunoaștem că un copil are nevoie de mișcare pentru a se dezvolta, pentru a descoperi lumea, pentru a încerca ce este nou. Prin vorbire și mișcare copilul descoperă o modalitate de autoafirmare, care contribuie nemijlocit la autocunoaștere. Chiar și dacă vorbește mult, copilul trebuie ascultat până la urmă, fiindcă astfel el învață să formuleze mesaje. El se va adresa în viitor oamenilor fără frică, fiindcă părinții l-au învățat să se facă ascultat. Chiar dacă sare mult, aleargă, se mișcă încolo și încoace, copilul trebuie lăsat să o facă. Supravegherea însă este esențială. Este important de a fi alături și de a explica de ce acolo se poate de alergat, iar în cealaltă parte nu este bine. Copilul trebuie lăsat să experimenteze atingerea lucrurilor noi sau să descopere locurile noi. Lăsați copilul să se tavălească prin iarbă, să atingă obiecte, să-și murdărească hăinuțele. Mai târziu, puteți face împreună o comparație dintre o hăinuță curată și una murdărită la joacă. Evitați impunerea unei alegeri vestimentare de Dvs. Propuneți-i copilului să aleagă din mai multe haine pe care i le recomandați. Foarte calm și cu cea mai mare seriozitate arătați-i ce înseamnă a atinge un obiect fierbinte și unde se găsesc de obicei obiectele fierbinți. Țipatul „Nu pune mâna!!!” nu va proteja copilul de o altă eventuală atingere a obiectului, atunci când rămâne fără supraveghere.

  Stimați părinți, copilul nu poate fi schimbat. Uneori nici mediul în care acesta crește. În schimb puteți schimba reacțiile Dvs. la acțiunile copilului, pentru a-i educa un comportament de persoană independentă, care, în măsura capacității sale, poate rezolva o situație-problemă sau una de conflict, ori poate lua o decizie. Pentru orice interdicție sau graniță pe care vreți să o trasați copilului cu scopul de a-l proteja găsiți alternative. Strigătele, palmele, etichetările de tipul „cuminte”’, „rău”, „obraznic”, „neascultător” etc., chiar dacă au efect de moment, nu vă protejează copilul de eventualele pericole. Țineți minte, metodele de disciplinare sau restricțiile pe care le folosiți trebuie să învețe copilul să discearnă între ce este bine și ce este rău, să-l ajute să se dezvolte,  precum și să-și creeze relații de încredere cu Dvs. Abandonați tendința de a avea un copil excesiv cuminte, fiți alături de copil în timpul „necumințeniei” sale și ajutați-l să găsească răspuns la întrebări atunci când exploatează sau încearcă ceva nou.