Sfaturi pentru părinți

Divorțul în familia cu copii

Cunoaștem că divorțul demult nu mai este un tabu în societatea contemporană, însă consecințele acestuia, cu trecerea timpului, rămân a fi la fel de nefaste. Odată ce soții divorțează, se întâmplă ca și copilul să „divorțeze” de un părinte în grija căruia nu a rămas să fie. Desigur, există situații în care soții aleg să împartă sarcinile privind îngrijirea copilului/ilor și chiar respectă această alegere, însă acest articol vizează mai mult situațiile în care acest lucru nu se întâmplă.

Pentru a ne asigura de o căsătorie fericită, știm cu toții, e nevoie să parcurgem niște etape și să facem față la niște provocări. Dar cum e cu divorțul?

Divorțul, chiar dacă înseamnă pentru mulți „o tragedie”, un „am pus punct”, „un sfârșit”,  poate fi și el unul întrucâtva reușit. Spunem „reușit”, atunci când acesta nu a adus mari pierderi partenerilor și suferințe copiilor care fac parte din familie. Aceste pierderi, suferințe se referă atât la aspectele materiale, cât și la cele psihologice.

Specialiștii preocupați de studiul divorțului spun că pentru ca divorțul să fie cât mai puțin traumatic, e necesar a parcurge o serie de etape: divorțul emoțional, divorțul legal, divorțul economic, divorțul co-parental, divorțul comunitar și divorțul fizic. Pentru că anume aici se concentrează „bogăția cea mare” a deja foștilor soți, vom analiza etapa divorțului co-parental, unde în mod obișnuit, se iau decizii privind soarta copiilor din familie și unde, de cele mai multe ori, partenerii ajung să se împiedice.

Am utilizat cuvântul „bogăție” în mod absolut intenționat, fiindcă anume așa sunt considerați a fi copiii pentru părinți. De fapt copiii sunt mult mai mult decât o comoară și ei nu pot fi „împărțiți” între soți, „dăruiți” celuilalt soț, din simplul motiv că „eu i-am făcut și-mi aparțin”. Copilul, cât de mic ar fi el, este un om, un om cu gândire, chiar dacă nu cea mai profundă, un om cu emoții, chiar dacă nu le manifestă atunci când așteptăm, un om cu amintiri, chiar dacă uneori lacunare. Și din acest motiv, cel puțin, e bine să-l tratăm ca atare.

Ținem să discutăm cu Dvs., dragi părinți, despre aceste lucruri nu pentru că noi am considera că nu cunoașteți prea multe despre aceasta, dar pentru că știm că, pe lângă etapa co-parentală, aveți încă multe altele care vă solicită resurse, poate uneori peste limită. Din acest motiv venim cu niște sugestii, despre cum să ajutăm copilul și pe părintele însuși în a depăși consecințele divorțului și a anticipa posibilele urmări negative ale acestuia.

  • Ne abținem de la dramatizări. Ajutăm copilul să înțeleagă că divorțul este ceva ce se întâmplă între adulți, dar fără a exagera situația. Tutelarea excesivă la fel va face copilul să creadă că ceea ce s-a întâmplat între părinți e ceva deosebit de grav.
  • Evităm „aruncarea” de emoții negative asupra celuilalt soț. Cel puțin în prezența copilului. Când facem acest lucru, ne ajutăm doar să scăpăm de tensiunea pe care o suportăm în interior, dar cu prețul prejudicierii relației noastre cu copilul și relației copilului cu celălalt părinte.
  • Comunicăm cu copilul despre ceea ce urmează să facem într-o manieră potrivită vârstei sale. Astfel consolidăm relația cu copilul și ne asigurăm că el nu-și va crea niște explicații iraționale în legătură cu ceea ce se întâmplă.
  • Negociem cu fostul partener despre cum să abordăm copilul. Luăm în seamă că se rupe doar legătura ce ține de adulți ca cuplu, dar cea de părinți va rămâne pentru totdeauna. Copilul are nevoie de ambii părinți.
  • Oferim șansa copilului să ne adreseze întrebări. Și ne pregătim că unele ne vor putea incomoda. Acest lucru nu înseamnă că vom insista în a fi întrebați de copil, măcar ceva, copilul poate să nu aibă întrebări la acel moment.
  • Permitem socializarea liberă dintre copil și celălalt părinte. Aceasta îl va ajuta să treacă mai ușor peste momentele mai dramatice pe care ar putea să le suporte.
  • Asigurăm copilului starea de siguranță și confort. Lucru care poate deveni destul de dificil, în special atunci când copilul încearcă, prin comportamentul său de „copil ascultător”, să ne reîmpace cu fostul partener. Explicăm copilului că divorțul este permanent, dar este doar între tata și mama.
  • Evităm folosirea copilului pe post de „spion”. În general, nu se recomandă implicarea copiilor în „chestii neplăcute ale adulților”, de altfel ar însemna că copilul este familiarizat în exces cu ceea ce ține relaționarea de cuplu în situații în care suntem  pentru el părinte.
  • Ne pregătim pentru reacții de diferit gen și intensitate din partea copilului. Atât timp cât este copil, stăpânirea emoțiilor nu poate fi numit un atu al său. Din acest motiv încercăm să-i fim aproape, îl ajutăm să le depășească prin dragostea noastră, de dorit a amândurora, față de el.

În situații în care aveți careva întrebări referitor la dificultățile prin care treceți împreună cu copilul sau în legătură cu acesta,  așteptăm apelurile Dvs. la Telefonul Copilului 116 111. Serviciul este disponibil 24/24 de ore și este gratuit de pe toate rețelele telefonice din Republica Moldova.

Vă asigurăm confidențialitate și anonimat.