Sfaturi pentru părinți

Adulții și reglarea de conturi implicând copiii

Astăzi dorim să vorbim despre un fenomen urât care se întâmplă în societatea noastră și care, cu părere de rău, afectează negativ copiii. Și anume, despre două tipuri de situație, când adulții, care se află în conflict între ei, implică copiii în rezolvarea acestora sau, chiar mai rău, în planurile lor de răzbunare. Aici nu ne referim la conflictul între părinții aflați în proces de divorț sau la buneii, unchii și mătușile care nu pot împărți copilul. Noi ne referim la conflictele între părinți/îngrijitori, pe de o parte, și vecini, cunoștințe, consăteni etc., de cealaltă parte. Noi ne referim la diferite alte probleme, decât cele legate de copii, dar pe care unii maturi tind să le rezolve, utilizând numele și persoana copilului.

Cu părere de rău, la Telefonul Copilului sunt cunoscute cazuri, când ciuda și ura pentru vecinul cel rău este revărsată pe copilul acestuia. Unii se conduc după zicala ,,Surcica nu sare departe de trunchi”. Părinții sunt răi, înseamnă că și copiii acestora merită să fie numiți direct sau față de alte persoane cu cuvinte care jignesc și ofensează. Aceasta nu este altceva decât violență împotriva acestui copil, care va avea de suferit mult mai mult decât părintele său cel care nu a putut împărți ceva cu vecinul.

A doilea tip de situație, una de manipulare cu copiii, este atunci când aceștia sunt influențați sau impuși de părinții sau rudele lor să vorbească cu cuvintele acestora despre anumite persoane cu care aceștia ar fi avut o ceartă sau neînțelegere. Pentru un copil, părintele său reprezintă model de comportament și gândire. Dacă un copil vorbește cuvinte urâte despre cineva cu care părinții sunt în conflict, este vina numai și numai a acestor părinți, care vorbesc astfel de cuvinte la adresa cuiva în prezența copilului. Și acest tip de situație reprezintă violență psihologică asupra unui copil care asistă și preia comportamente negative, poate chiar și violente din mediul în care crește, și anume de la oamenii apropiați care îl înconjoară.

În acest sens, Telefonul Copilului 116 111 vine cu o rugăminte către adulții care educă sau au în preajmă copii. Conflicte, certuri, neînțelegeri se întâmplă, dar copiii trebuie protejați de astfel de situații. O problemă între adulți se rezolvă doar între adulți. Este greșit, imoral și ilegal a folosi un copil în reglarea de conturi!

 

116 111
24/24. Gratuit. Confidenţial şi anonim

Skype: TelefonulcopiluluiMoldova116 111